Business Internaţional

Sefii Citigroup sunt bine platiti

18.03.2004, 00:00 19



Citigroup Inc., cel mai mare grup financiar din lume, a anuntat ca Charles Prince, directorul executiv al companiei, a primit un pachet salarial in valoare de 29,2 mil. dolari in 2003, in timp ce remuneratia presedintelui Sanford "Sandy" Weill s-a ridicat la 44,6 mil. dolari.



Pachetele salariale respective au fost acordate intr-un an in care Citigroup a inregistrat o crestere a profitului cu 17%, care a atins un nivel record de 17,9 mld. dolari, veniturile, in urma unei cresteri de 9%, totalizand 77,4 mld. dolari.



Remuneratiile primite de Prince si Weill ii fac pe acestia, doi dintre cei mai bine platiti directori de pe Wall Street. O serie de alti directori ai unor banci mari au primit pachete salariale asemanatoare.



Prince, care a preluat functia de director executiv in octombrie, a primit un salariu de 638.636 dolari, bonusuri de 6,9 mil dolari, restul reprezentand diverse valori mobiliare si alte compensatii primite din partea companiei.



Salariul lui Weill a fost de un milion de dolari, bonusurile au insumat 29 mil. dolari, restul reprezentand diverse alte compensatii.



In comunicatul transmis de Citigroup se precizeaza ca 2003 "a fost un an excelent pentru Citigroup", performantele si calitatile lui Prince si Weill fiind decisive pentru obtinrerea rezultatelor financiare foarte bune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO