Business Internaţional

Se ieftineşte carnea de porc? Pesta porcină a ajuns la fermele din Germania, iar China şi-a redus importurile

Cum România este importator major de alimente, inclusiv carne de porc, preţurile sunt influenţate de oferta externă, iar aceasta depinde în mare măsură de Germania, cel mai mare producător european, şi de China, cel mai mare consumator din lume. Germania a confirmat pentru prima dată cazuri de pestă porcină la ferme de porci, boala fiind identificată până acum doar la animale sălbatice. 

Acest lucru va afecta şi mai mult exporturile germane, în special pe cele în afara Uniunii Europene.

În interiorul UE regulile sunt mai laxe, ceea ce ar însemna un surplus de carne de porc pe piaţă şi, implicit, presiuni pe preţ. În cealaltă parte a lumii, în China, preţurile sunt deja în coborâre, până acum scăzând cu 50%, mulţumită reducerii cererii pentru carne din import, scrie Bloomberg.

Jim Huang, preşedintele China-America Commodity Data Analytics, estimează o diminuare cu 50% a achiziţiilor de carne de porc din străinătate în perioada iulie-decembrie, faţă de prima jumătate a acestui an.

China, unde pesta porcină aproape că a nimicit populaţia de porci domestici în urmă cu câţiva ani, este cel mai mare importator de carne de porc la nivel mondial. Scăderea importurilor chineze înseamnă, de asemenea, presiuni descendente pe preţurile de pe pieţele internaţionale.

În Germania, cazuri de pestă au fost identificate la două ferme din estul ţării, iar boala a rămas la distanţă semnificativă de zona de nord-vest, unde este concentrată producţia de porci. Însă apariţia virusului la animalele din ferme, în pofida măsurilor de prevenţie, ar putea  reprezenta o lovitură pentru eforturile ţării de a reînvia exporturile. 

Numeroşi importatori au renunţat la carnea germană după ce anul trecut au fost descoperiţi mistreţi morţi din cauza pestei, făcând ca oferta să se mărească în Europa.

De atunci, Germania nu mai poate exporta în China. Alţi producători mari europeni, printre care Spania şi Danemarca, nu sunt afectaţi de epidemia de pestă porcină.

În China, preţurile cărnii de porc scad pentru că producătorii locali oferă preţuri mai mici decât cele ale cărnii din import. Acest lucru se datorează, pe de o parte, creşterii producţiei interne, iar pe de alta scumpirii importurilor din cauza costurilor mai mari cu transportul.

 

Etichete: germania,carne,china,porc

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.