Business Internaţional

Salvată de stat în 2008, ABN Amro vrea să reînvie cumpărând activele pe care le vând alte bănci europene

Salvată de stat în 2008, ABN Amro vrea să reînvie cumpărând activele pe care le vând alte bănci europene

ABN Amro s-a aflat în centrul celei mai mari preluări din sectorul bancar, fiind cumpărată cu 70 mld. euro

Autor: Paul Comşa

27.10.2011, 19:00 609

Banca olandeză ABN Amro, care a fost în trecut naţionalizată după colapsul a doi dintre foştii săi proprietari, ar putea acorda o mână de ajutor economiilor europene pentru combaterea crizei datoriilor suverane. Reprezentanţi ai instituţiei au promis că vor cumpăra o parte din activele financiare din zona euro pe care le vor scoate la vânzare creditorii aflaţi în criză de lichiditate, scrie Financial Times.

Decizia băncii de a achiziţiona active europene face parte din strategia instituţiei de a-şi reconstrui identitatea ca bancă internaţională.

"În această perioadă ne concentrăm pe activităţile internaţionale în zonele unde credem că putem depăşi cele mai mari bănci din lume. Suntem foarte bine capitalizaţi şi nu suntem în situaţia de a avea nevoie de capital suplimentar. Suntem cu siguranţă interesaţi să preluăm portofolii", a explicat fostul ministru de finanţe olandez şi actualul director executiv al ABN Amro Gerrit Zalm.

Totodată, Zalm a afirmat că "a vorbit cu aproape toate băncile europene concurente" despre această idee, dar că banca nu va mai repeta greşelile din trecut şi că va desfăşura "activităţi internaţionale numai în domeniile în care consideră că poate surclasa marile bănci ale lumii".

Ultimele mutări sugerează că banca olandeză a ieşit din convalescenţă, iar recuperarea ei decurge foarte bine. ABN Amro a intrat din nou pe piaţa americană de tranzacţionare a petrolului şi a gazelor naturale şi se pregăteşte să inaugureze birouri în Moscova şi Shanghai. Mai mult, banca se pregăteşte să primească 100 de noi angajaţi.

Totuşi, concurenţa este în continuare sceptică cu privire la viitorul creditorului, iar olandezii îşi amintesc de operaţiunile riscante care au falimentat instituţia în 2008.

ABN Amro poartă încă cicatricile falimentului din 2008

În Olanda creşterea rapidă, preluarea spectaculoasă şi prăbuşirea ABN Amro au devenit un simbol al aroganţei bancherilor pe timp de criză. Acum patru ani un consorţiu format din creditorii Royal Bank of Scotland, Santander şi Fortis preluau 86% din acţiunile ABN Amro în schimbul a 70 mld. euro, cea mai mare achiziţie bancară din istorie.

În urma acesteia, Fortis controla operaţiunile creditorului olandez din Belgia şi Olanda, Banco Santander diviziile din America de Sud, iar Royal Bank of Scotland restul sucursalelor din Asia şi Europa, inclusiv pe cea din România. La scurt timp criza financiară lovea din plin instituţiile de credit, Fortis intra în colaps financiar, iar RBS primea un împrumut de urgenţă de la guvernul britanic. Singura care ieşea în câştig din tranzacţie era Banco Santander prin achiziţia unităţii din Brazilia, Banco Real. În acest context statul olandez cumpăra operaţiunile locale ale grupului (banca Fortis, incluzând ABN Amro, dar şi divizia de asigurări) pentru 16,8 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO