Business Internaţional

Rusia opreşte furnizarea de petrol către Polonia prin intermediul unei conducte

Rusia opreşte furnizarea de petrol către Polonia prin...

Autor: Petru Mazilu

25.02.2023, 16:40 75

Grupul energetic polonez PKN Orlen a anunţat că Rusia a încetat să mai furnizeze petrol prin intermediul conductei Druzhba, potrivit Sky News.

Conducta asigura aproximativ 10% din nevoile de ţiţei ale grupului polonez, dar cantitatea poate fi înlocuită din alte surse, au anunţat reprezentanţii companiei.

„Ne asigurăm efectiv aprovizionarea. Rusia a întrerupt livrările către Polonia, pentru care suntem pregătiţi", a anunţat directorul general Daniel Obajtek pe Twitter.

PKN Orlen a precizat că oprirea aprovizionării cu petrol rusesc nu va afecta clienţii săi, deoarece îşi poate alimenta rafinăriile prin intermediul mării.

Compania a încheiat un contract cu firma petrolieră rusă Tatneft la începutul acestei luni, după ce înţelegerea sa cu Rosneft, o altă companie din Rusia, a expirat.

Conducta Druzhba, care livrează petrol către Polonia, Germania, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, este scutită de sancţiunile stricte impuse de UE Rusiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO