Business Internaţional

Rusia a ajuns iar, dupa 10 ani, sa ia credite externe

15.04.2009, 16:21 21

Guvernul de la Kremlin ar putea imprumuta aproape 5 miliarde de dolari (3,7 mld. euro) in 2010, prin intermediul vanzarii de obligatiuni pe pietele internationale, prima actiune de acest gen pe care o intreprinde Rusia de la criza din 1998, cand tara a intrat in incapacitate de plata, scrie Bloomberg.

"Va trebui insa sa fim foarte prudenti in ceea ce priveste acest imprumut si sa ne bazam pe cererea existenta", a declarat la Moscova Arkadi Dvorkovich, cel mai important consilier economic al presedintelui Dmitri Medvedev.
Alexei Kudrin, ministrul de finante din cabinetul rus, a anuntat ca Rusia intentioneaza sa inceapa negocierile cu potentialii investitori in cursul acestui an. Vanzarea obligatiunilor va reprezenta doar "prima etapa" a masurilor luate la nivel international de guvernul de la Kremlin, a declarat Konstantin Viskovski, seful departamentului care se ocupa de datoria publica a Rusiei din cadrul Ministerului de Finante de la Moscova.
Economia cu cea mai mare productie de energie la nivel mondial incearca sa puna la punct un astfel de imprumut international, pe fondul pierderilor acumulate dupa ce pretul petrolului a scazut cu aproape 70% in ultimele luni, fata de valorile record inregistrate in iulie anul trecut. Incercand sa reduca deprecierea cu aproape 34% a rublei inregistrata in perioada august-ianuarie, Rusia a consumat mai mult de o treime din rezervele valutare de care dispune, ocupand a treia pozitie dupa China si Japonia in topul statelor cu cele mai importante cheltuieli pe perioada crizei economice.
La peste un deceniu de la criza din 1998, cand Rusia a acumulat datorii de aproape 40 de miliarde de dolari (30,1 mld. euro) care au dus la fluctuatii puternice pe pietele internationale si la falimentul fondului de investitii Long-Term Capital Management, economia rusa a devenit una dintre cele mai sigure piete emergente in ceea ce priveste investitiile, potrivit Citigroup.
Rusia a acumulat o datorie externa de 40,5 miliarde de dolari (30,5 mld. euro) in ultimul trimestru al lui 2008, potrivit Ministerului de Finante rus, mai redusa fata de datoriile inregistrate de Polonia si Ungaria.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO