Caută doar în titlu
Business Internaţional

România va face schimb de informaţii cu state UE despre acţionariatul firmelor din dosarele Panama

"Am fost primul stat care s-a alăturat iniţiativei G5, aceasta reprezentând un instrument util în creşterea transparenţei şi combaterii evaziunii fiscale. Am considerat ca este necesară coordonarea acţiunilor tuturor administraţiilor fiscale ale statelor membre pentru analizarea şi valorificarea datelor legate de tranzacţiile derulate de persoane fizice şi juridice din Uniunea Europeană cu jurisdicţiile off-shore. Mecanismul de schimb automat de informaţii deja existent la nivel european poate fi utilizat pentru toate datele care pot proveni din analiza dosarului Panama", a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanţelor Publice.

Tema a fost discutată vineri, la Amsterdam, în cadrul reuniunii ECOFIN la care au participat Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu şi secretarul de stat pe probleme de fiscalitate, Gabriel Biriş.

Totodată, în contextul discuţiilor asupra Pactului de Stabilitate şi Creştere, România a subliniat că procesul de simplificare a regulilor trebuie să furnizeze echilibrul între stabilitate, predictibilitate şi flexibilitate şi să ia în considerare nevoile statelor membre pentru angajare şi creştere economică.

"Susţinem iniţiativa unor state membre de armonizare a perioadei prognozelor Comisiei cu cele ale statelor membre, respectiv de la 2 ani la 4 ani", a mai spus Anca Dragu. Iniţiativa va fi analizată de Comisie la nivel tehnic în perioada următoare.

În cadrul întâlnirii ECOFIN, toate statele membre s-au alăturat declaraţiei celor cinci ţări. Pe agenda reuniunii s-au mai aflat teme legate Bugetul Uniunii Europene, consolidarea Uniunii Bancare, Sustenabilitatea Economică şi Frauda în domeniul TVA.

Următoarea întâlnire ECOFIN va fi pe 25 mai, la Bruxelles.

 

Etichete: ROMÂNIA,UE,PANAMA

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.