Business Internaţional

Restaurantele londoneze se inchid intr-un ritm record

22.08.2003, 00:00 16



Un numar record de restaurante din capitala Marii Britanii au fost inchise din cauza conditiilor economice dure sau pur si simplu pentru ca n-au mai tinut pasul cu moda.



Conform informatiilor furnizate de autorii ultimei editii a ghidului restaurantelor Harden's London, ritmul inchiderii restaurantelor este mai accentuat decat la inceputul anilor 1990, cand s-a manifestat ultimul declin a sectorului.



In ultimile 12 luni au fost desfiintate cu 70% mai multe localuri, adica 112, unele dintre acestea reprezentand nume cunoscute londonezilor, ca de exemplu City Rhodes sau Maison Novelli. Recordul inregistrat anul trecut, de 66 de restaurante, a fost depasit, astfel ca visele multora de a-si deschide propria afacere de acest fel incep sa se spulbere.



"Mediul economic a fost extrem de dur", a declarat Richard Harden, unul din autorii ghidului, care va fi publicat luna viitoare. "In ultima perioada au cam lipsit vizitatorii straini, dispusi sa cheltuiasca multi bani, asa ca restaurantele care se bazau pe prezenta lor se lupta sa supravietuiasca", a mai spus el.



Alastair Little, proprietarul unuia dintre cele mai cunoscute restaurante din Soho, a decis sa inchida unul din cele doua localuri din vestul Londrei. Si lanturile mai mari de restaurante, cum este Belgo, au inchis o parte din localuri.



Localurile care contau pe clientii foarte cheltuitori au avut cel mai mult de suferit. Tuscan, restaurantul din hotelul foarte la moda St Martin's Lane, s-a deschis acum doi ani, avand parte de foarte multa publicitate. Din cauza preturilor sale foarte ridicate - traditionalul ceai de la ora 5 si prajituri pentru doua persoane costau mai mult de 40 de lire sterline - restaurantul nu a reusit sa isi fidelizeze clientii, asa ca proprietarii hotelului au decis sa-i schimbe destinatia: restaurantul s-a transformat in spatiu comercial.



Desi numarul de falimente creste, cererea locuitorilor infometati ai Londrei nu a scazut. In ultimul an, 135 de noi localuri si-au deschis portile, in crestere cu 10% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Harden a afirmat ca acesta tendinta reflecta faptul ca clientii devin din ce in ce mai exigenti.



"Pe aceasta piata au din ce in ce mai multe schimbari, iar noi credem ca este un lucru bun", a afirmat el. "Clientii doresc, si se asteapta sa primeasca, servicii si produse de o mai buna calitate. In anii 1990, un restaurant nou care se deschidea era la fel de bun ca oricare altul - oamenii mergeau acolo din simplul motiv ca era nou. Acum, ei nu mai tolereaza mancarea proasta, si se poate observa reactia noilor jucatori pe aceasta piata, care ofera mancare de mai buna calitate", a adaugat el.



Unii sunt insa de parere ca clientii londonezi devin prea obsedati de moda, astfel ca restaurantele care nu mai sunt considerate "cool" vor iesi rapid de pe piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO