Business Internaţional

Regatul Unit scapă pentru moment de recesiune, însă efectele pe termen lung ale crizei pot mătura economia britanică în ultimele luni ale anului

Economia Regatului Unit a scăpat de recesiune în perioada iulie-septembrie, însă ritmul de creştere a început să încetinească la sfârşitul celor trei luni, notează BBC.

Produsul intern brut (PIB) a înregistrat o creştere de 15,5% în T3/2020 şi a stabilit astfel un nou record, conform datelor Biroului Naţional de Statistică din Marea Britanie (ONS). Însă rezultatele au venit după o scădere masivă în primele două trimestre, generată de prima perioadă de carantină. În plus, creşterea din septembrie a fost mai slabă decât în lunile precedente, iar economia ţării este cu 8,2% sub nivelurile de dinainte de COVID-19.

PIB-ul britanic raportat în T2 cea mai mare contracţie din istorie – minus 19,8% între aprilie şi iunie – şi, în ciuda datelor din ultimul trimestru, analiştii avertizează că economia poate scădea din nou în ultimele trei luni ale anului din cauza noilor restricţii de circulaţie, lansate pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei.

Anglia a intrat pe 5 noiembrie în a doua perioadă de „lockdown” de anul acesta, măsurile urmând să fie ridicate pe 2 decembrie.

Plusul de 1,1% din septembrie a marcat a cincea lună consecutivă de creştere, însă ritmul a fost mult mai slab decât nivelurile raportate de-a lungul lunilor anterioare. Săptămâna trecută, ministrul britanic al finanţelor Rishi Sunak a anunţat că schema de şomaj tehnic, ce îi susţine pe angajaţii care au fost afectaţi de măsurile de distanţare, va fi extinsă până în luna martie a anului viitor.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit în scădere estimările pentru economia britanică. Organizaţia a declarat că produsul intern brut (PIB) al Regatului Unit va înregistra un declin de 10,4% până la sfârşitul anului, anunţă Sky News.

La începutul lunii, datele Fondului atingeau un declin de 9,8%. FMI a pus ultimele previziuni pe seama „turbulenţelor alimentate de al doilea val” şi a devenit mai rezervat în ceea ce priveşte recuperarea din 2021, de la o creştere de 5,9% săptămânile trecute la 5,7% în prezent. În consecinţă, PIB-ul va rămâne în următorii doi ani la 3-6% sub nivelurile pre-pandemie.

Marea Britanie a devenit ieri prima ţară europeană care depăşeşte pragul de 50.000 de decese cauzate de virusul SARS-CoV-2.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.