Noile reguli prin care Comisia Europeană vrea să slăbească poziţia dominantă a celor mai mari firme de audit din lume, PriceWaterhouseCoopers, Deloitte, Ernst&Young şi KPMG, şi să crească rivalitatea pe piaţa europeană de profil au doar puterea unui „tigru de hârtie“ deoarece nu reuşesc să spargă monopolul celor patru jucători, în realitate colaboratori şi nu concurenţi.
Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a aprobat proiectul unui acord încheiat la sfârşitul anului trecut cu statele membre ale Uniunii Europene şi cu Comisia Europeană privind reformarea afacerilor de audit, scrie EUobserver.
Cei care au propus regulile spun că acestea vor slăbi poziţia dominantă a clubului „celor patru mari“, PriceWaterhouseCoopers, Deloitte, Ernst&Young şi KPMG. Aceste companii de anvergură mondială sunt alcătuite din miriade de firme locale mai mici care, în teorie, sunt independente una faţă de cealaltă şi în competiţie cu nume rivale.
Însă experienţa arată că între cei patru jucători nu există rivalitate reală doarece aceştia colaborează frecvent sau îşi subcontractează reciproc afacerile. Un exemplu în acest sens este bailoutul băncilor spaniole, în care toate cele patru companii au fost angajate de banca centrală spaniolă contra sumei de 19,1 milioane de euro pentru a evalua portofoliile de credite ale băncilor locale.
Erorile celor patru mari din auditarea şi verificarea băncilor americane de investiţii în perioada premergătoare crizei financiare din 2008 au stârnit întrebări privind adevărata motivaţie a firmelor de audit: identificarea problemelor clienţilor sau păstrarea cât mai mult timp posibil a contractelor din care scot bani?
Proiectul de acord interzice clauzele contractuale ale celor patru mari care cer ca activităţile de audit să fie efectuate de una dintre aceste firme. De asemenea, textul interzice companiilor să ofere clienţilor servicii care nu au legătură cu audi-tarea, precum evitarea plăţii taxelor, care in-fluenţează raportările financiare ale companiilor.
În Spania, KPMG a fost atât consilier financiar, cât şi „arbitru neutru“ pentru Bankia într-un litigiu cu deponenţii care au acuzat că au fost înşelaţi de bancă să-şi transforme economiile în „acţiuni preferenţiale“, o schemă din care au avut doar de pierdut.
„Un tigru de hârtie“
Acordul nu reuşeşte însă să limiteze considerabil perioada în care unul sau mai mulţi dintre cei patru mari îşi pot prelungi contractele cu o companie sau cu o autoritate publică. Părţile au convenit introducerea regulii rotaţiei obligatorii, însă firma de audit este obligată să renunţe la client abia după 10 ani. Dacă va câştiga o nouă licitaţie, firma poate păstra clientul pentru încă zece ani sau chiar 14 ani, dacă auditarea de face în colaborare cu altă firmă, aşa cum adesea este cazul.
Propunerea CE prevedea un termen de rotaţie de şase ani şi o perioadă de „răcire“ a legături firmă-client de patru ani.
„În instituţiile UE se discută de vreo zece ani despre spargerea monopolului celor patru mari şi iată ce au reuşit să producă: reguli care permit companiilor să aibă aceeaşi firmă de audit timp de până la 24 de ani“, a afirmat Kenneth Haar, analist la Corporate Europe Observatory, o organizaţie care monitorizează lobby-ul făcut la Bruxelles. El descrie reformele ca fiind „un tigru de hârtie“.
Apropiaţi de interesele industriei financiare, conservatorii din PE au respins orice prevedere care i-ar fi supărat pe cei patru mari, dintre care PwC şi Ernst&Young îşi au sediile principale la Londra, cel mai mare centru financiar din Europa.
Europarlamentarul german Sven Giegold, din grupul ecologiştilor, crede că propunerile înaintate PE sunt slabe şi că acestea vor deveni şi mai slabe în timp.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.01.2014
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
