Business Internaţional

Razboiul s-a incheiat. Raman de tratat efectele secundare

22.04.2003, 00:00 16

Banca Centrala europeana (BCE) va amana reducerea ratei dobanzii de referinta din zona euro pana in iunie, deoarece expertii bancii au nevoie de mai mult timp pentru a analiza impactul razboiului din Irak asupra regiunii, dezvaluie un sondaj realizat de Bloomberg News.
23 din cei 25 de economisti intervievati de Bloomberg News cred ca dobanda europeana nu va fi redusa in mai, iar 21 dintre acestia cred ca modificarea va fi de cel putin un sfert de punct procentual, in iunie. Intr-un sondaj anterior, realizat la inceputul lunii aprilie, majoritatea estimau o rectificare in luna mai.
"Razboiul s-a incheiat destul de repede pentru a justifica o atitudine de expectativa a bancii, necesara evaluarii impactului asupra celei de-a doua economii din lume", spune Luigi Buttiglione, seful departamentului de economii europene la Barclays Capital, care crede ca banca va reduce dobanda cu jumatate de punct procentual in iunie. Daca economia europeana nu se redreseaza, BCE "va fi fortata sa mai reduca dobanzile", spune Buttiglione.
Comisia Europeana, Fondul Monetar International si Organizatia pentru Dezvoltare Economica si Cooperare sugereaza ca banca dispune de suficient spatiu de manevra pentru a mai ieftini costul creditului european. Oficialii BCE, de la presedintele Duisenberg pana la guvernatorul francez Jean-Claude Trichet au declarat insa saptamana trecuta ca redresarea economiei continentale este mai probabila in noul context, indicand ca nu se grabesc sa reduca dobanzile.
Ultima data BCE a redus costul creditului european la 6 martie, pana la nivelul de 2,5%, iar o noua reducere ar duce nivelul dobanzii europene la valori minime pentru cel putin jumatate de secol.

Razboiul testeaza si teoria lui Greenspan
Presedintele Rezervelor Federale americane (Fed) Alan Greenspan, care si-a petrecut ultimele doua luni profetind ca razboiul din Irak va periclita redresarea economiei americane, are acum ocazia sa verifice daca realitatea ii va confirma teoria.
Cele mai recente semnale indica faptul ca ritmul de crestere al economiei Statelor Unite nu va depasi 2,2% in acest trimestru, si ca pe intreg anul 2003 va ajunge la abia doua treimi din maximele perioadei 1992-2000. Nu se observa inca redresarea cheltuielilor de consum si nici a investitiilor de afaceri, in contextul in care fabricile functioneaza la 75% din capacitate.
"Chiar daca razboiul s-a incheiat, consumatorii si oamenii de afaceri se vad nevoiti sa faca fata aceleiasi economii fragile", crede David Weiss, economist-sef la agentia internationala de rating de credit Standard & Poor's. "Dezvoltarea in Statele Unite si in intreaga lume va fi in continuare stearsa, in cel mai bun caz", a adaugat Weiss.
Previziunile sale, deloc optimiste, se suprapun cu viziunea Fondului Monetar International, care si-a redus estimarile de crestere ale economiei americane, la inceputul lunii aprilie, la 2,2%, de la 2,4%, un ritm inferior celui necesar pentru ameliorarea situatiei somajului si crearii de noi locuri de munca. Dupa doua zile, The Business Roundtable, un grup de 150 de directori executivi ale unor importante corporatii americane, au estimat ca dezvoltarea economica va fi tot de 2,2%.
Fragilitatea economiei Statelor Unite are repercursiuni in toata lumea. In contextul in care majoritatea economiilor europene se dezvolta din ce in ce mai lent, iar Japonia aproape ca stagneaza, Statele Unite au ramas principalul motor care ar putea impulsiona cresterea globala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO