Business Internaţional

"Big Four" nu conving Comisia Europeana

27.03.2003, 00:00 18

Comisia Europeana a respins la inceputul acestei saptamani o cerere din partea marilor firme de consultanta contabila "Big Four" pentru limitarea raspunderii auditorilor fata de terti, informeaza Financial Times.
Frits Blokestein, comisarul european responsabil cu serviciile financiare, a spus ca raspunderea nelimitata "stimuleaza calitatea", iar auditorii care isi fac in mod adecvat munca nu sunt expusi la astfel de litigii.
Limitarea raspunderii auditorilor ar putea periclita tentativele institutiilor de reglementare de a restaura increderea investitorilor, foarte afectata de scandalurile contabile din Statele Unite.
Neil Lerner, responsabil pe probleme de reglementare la KPMG, una dintre firmele din "Big Four", si-a exprimat dezamagirea vizavi de decizia lui Bolkestein. "Exista un mare risc ca Big Four sa devina Big Three sau chiar mai putine daca guvernele lumii nu vor lua o pozitie vehementa pentru limitarea raspunderii auditorilor", a spus acesta.
Cererea de a limita raspunderea reflecta cazurile tot mai frecvente in care investitorii si alte parti implicate incearca sa obtina despagubiri de la auditori pentru ca nu au observat anumite neregului in contabilitatea firmelor. Andersen, care era cea mai mare firma de contabilitate a lumii, a fost distrusa anul trecut din cauza rolului sau de auditor al gigantului Enron, compania americana falimentara din domeniul energiei.
"Dupa atatea scandaluri financiare si fraude contabile, organismele de reglemntare trebuie sa protrejeze increderea investitorilor", a mai spus Bolkestein.
El a criticat eforturile firmelor de contabilitate britanice de a se sustrage raspunderii legale prin inserarea la finalul rapoartelor de audit a unei mentiuni in care specificau ca numai actionarii se pot baza pe informatiile continute in aceste rapoarte.
"Si tertii ar trebui sa poata sa ia decizii pe baza coerctitudinii rapoartelor financiare ale companilor si sa poata pretinde despagubiri in caz de raportare frauduloasa", a mai spus comisarul european.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO