Business Internaţional

Protest la Budapesta: Mii de elevi şi profesori au ieşit în stradă pentru reforma sistemului de educaţie

Protest la Budapesta: Mii de elevi şi profesori au...

Autor: Petru Mazilu

05.10.2022, 10:44 86

Mii de elevi şi profesori au format un lanţ uman în Budapesta, miercuri dimineaţă. Ei protestează faţă de salariile mici şi a lipsei de reformă din sistemul de educaţie.

Mii de elevi din şcolile primare şi secundare din Ungaria, profesori şi părinţi au format miercuri dimineaţă lanţuri umane prin centrul Budapestei în sprijinul cadrelor didactice care luptă pentru salarii mai mari şi al celor concediate pentru că au protestat.

Profesorii au lansat o campanie „Vreau să predau" şi au făcut apel la nesupunere civilă pentru a cere salarii mai mari şi rezolvarea problemelor din sistem.

Sindicatele organizează miercuri şi o grevă a profesorilor la nivel naţional. După greva profesorilor din ianuarie, guvernul a restricţionat dreptul la protest. Mai mulţi profesori au fost concediaţi săptămâna trecută la un liceu din Budapesta pentru că s-au alăturat protestului.

Miercuri dimineaţa, elevii au format un lanţ care se întindea pe kilometri prin Budapesta. Unii au afişat pancarte cu mesajele „Fără profesori, fără viitor" şi "Cine va preda mâine?", în timp ce maşinile care treceau prin zonă au claxonat în semn de susţinere, potrivit Reuters.

Mii de elevi şi profesori sunt aşteptaţi să participe miercuri seara la o demonstraţie în faţa parlamentului.

Premierul Viktor Orban, care a fost reales pentru al patrulea mandat consecutiv la 3 aprilie, se confruntă cu o provocare tot mai mare, în condiţiile în care economia se îndreaptă spre recesiune.

Guvernul a declarat că va majora salariile profesorilor odată ce Comisia Europeană va elibera fondurile de redresare ale UE pentru Ungaria, care au fost blocate pe fondul unei dispute privind statul de drept.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO