Business Internaţional

Profitul operational al L'Oreal a crescut cu 19,6%, la 1,33 mld. euro in primul semestru

01.09.2006, 18:20 28

L'Oreal, compania care detine pozitia de lider pe piata mondiala a cosmeticelor, a obtinut, in prima jumatate a acestui an, un profit operational de 1,33 mld. euro, in crestere cu 19,6% fata de perioada similara a anului trecut, depasind estimarile analistilor. Rezultatul obtinut de L'Oreal a depasit profitul operational obtinut in primul semestru al anului trecut, care s-a plasat la 1,12 mld. euro. Totodata, analistii estimau ca profitul operational al companiei se va plasa la nivelul de 1,25 mld. euro. Veniturile grupului au crescut cu 8,7%, la 7,8 mld. euro in acelasi interval, evolutie influentata de cresterea vanzarilor pe piata vest-europeana, dar si in America Latina si Europa de Est. Vanzarile de produse cosmetice pe piata est-europeana au crescut cu 21,9% in termeni comparabili, la 411 mil. euro. O contributie semnificativa la rezultatele pozitive din Europa de Est a avut-o lansarea unor noi game de produse de larg consum (Elseve, Garnier si Maybelline), urmate de produsele de lux si de cele profesionale. Mediafax


TITIL: Commerzbank va cumpara actiunile Promsviazbank din Rusia

Cristina Stoian
Commerzbank, al doilea mare jucator de pe piata bancara din Germania, a declarat ca va cumpara 15,3% din actiunile bancii Promsviazbank din Moscova, conform informatiilor aparute in presa rusa. Intentia de achizitie a actiunilor bancii rusesti face parte din planul de extindere a grupului in Europa Centrala si de Est. Potrivit companiei, Commerzbank a analizat optiunea de a se extinde treptat spre o pozitie majoritara in cadrul bancii din Rusia, care ocupa pozitia a doisprezecea in clasamentul celor mai mari banci la nivel local. Pana acum nu au fost divulgate datele referitoare la tranzactia care va avea loc in lunile septembrie-octombrie ale acestui an. Promsviazbank, care are active in valoare totala de 3,7 mld. euro (4,7 mld. dolari), este una dintre institutiile financiare cu cea mai rapida dezvoltare de pe piata bancara din Rusia. Ea detine 115 filiale in toata tara si un numar de peste 4.000 de angajati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO