Business Internaţional

Procesul lui Hodorkovski isca temeri pe bursa

17.06.2004, 00:00 11

Mihail Hodorkovski, cel mai bogat om din Rusia si detinatorul majoritar al copaniei petroliere Iukos, a aparut ieri in fata justitiei impreuna cu partenerul sau Platon Lebedev, acuzati de frauda si evaziune fiscala, informeaza Bloomberg.
In acest proces se va decide soarta celui mai mare exportator rus de petrol. "Cat de atragatoare va fi Rusia din punct de vedere investitional de acum incolo depinde de soarta Iukos, care depinde la randul ei de soarta lui Hodorkovski. Sper sa nu se mai repete povestea Iukos in Rusia, dar nu se  stie niciodata", spune Jean-Louis Tauvy, manager la Atria Advisors, o companie de brokeraj din Moscova.
Hodorkovski si Lebedev pleadeaza nevinovat si vor participa la proces din interiorul unei custi metalice, aceasta fiind procedura standard in Rusia pentru cei care sunt banuiti de complot impotriva sigurantei statului. Cei doi sunt amenintati cu pedepse de pana la 10 ani de inchisoare, in cazul in care vor fi condamnati, iar in Rusia, rata de condamnare a delincventilor incriminati este de 99,7% din cazuri, conform statisticilor din 2001. Presedintele Putin sustine ca organele judecatoresti actioneaza independent si toti trebuie sa se supuna legii. "In ce priveste scandalul Iukos si semnalul pe care il vom trimite catre societate,  toti asteptam verdictul procurorului general; el  va fi cel care va trimite acest semnal", a afirmat Putin cand a fost intrebat de aceasta speta.
Audierile din cadrul procesului vor incepe cu cititea tuturor capetelor de acuzatie, care au fost publicate in aprilie pe Internet, intr-un document de 55 de pagini. Cazul va dura probabil cel putin patru luni, si e posibil sa fie interogati cam 150 de martori, a spus Iuri Shmidt, unul dintre avocatii lui Hodorkovski.
Investitorii continua sa isi exprime ingrijorarea cu privire la destinul companiei petroliere, temandu-se ca aceasta ar putea sa intre in faliment. "De-a lungul ultimilor ani, cheia creseterii economice in Rusia au fost investitiile facute de marile fonduri. Chiar si dupa standardele rusesti, investitorii au decis acum ca nu doresc sa se expuna riscurilor inutile", afirma Paul Collison, analist pe probleme petroliere la o firma de brokeraj din Moscova.
Managerii Iukos au spus ca au facut diverse propuneri catre guvern pentru a gasi modalitati de a plati datoriile catre statul rus. Problemele Iukos de ordin financiar sunt destul de grave. Un tribunal din Moscova a decis ca grupul petrolier Iukos va trebui sa plateasca 99,4 miliarde de ruble (aproximativ 3,4 miliarde de dolari), reprezentand impozite si penalizari aferente anului 2000. Managerii au propus chiar varianta emisiunii de noi actuni, de contractare de noi imprumuturi sau de a vinde o parte din activele companiei, pentru a mari lichiditatile actuale, situate abia la nivelul de 800 de milioane de  dolari. Iukos si-a crescut datoria in primul trimestru al acestui an, in incercarea de a intari pozitiile actionarilor  in eventualitatea falimentului, a spus un analist.
Se crede ca Menatep, intermediarul prin care Hodorkovski si partenerii sai controleaza Iukos, se gandeste sa ofere statului parte din actiunile sale, in schimbul usurarii datoriei existente. Miscarea ar subtia vizibil partea  de 44 % din participatia Menatep, care este si ea subiectul unui ordin judecatoresc de suspendare a activitatii, ceea ce duce la o probabilitate si mai mare ca statul sa preia o parte considerabila de capital sau sa o vanda unui alt grup.
Campania impotriva Iukos si a detinatorilor sai a plasat relatia lui Putin cu oamenii de afaceri sub presiune. Putin i-a indemnat pe acestia sa actioneze mai responsabil, sa isi plateasca taxele si sa sprijine educatia si sanatatea ca sa poata favoriza cresterea economica. "Problema nu este doar la nivelul Hodorkovski, Lebedev sau Iukos", a spus Roland Nash,  responsabil cu strategia la Renaissance Capital. "Prin asta se va arata marilor corporatii ca trebuie sa joace dupa regulile de la Kremlin. Soarta lui Hodorkovski si al lui Lebedev va fi pecetluita de o decizie politica", a adaugat el. Kremlinul a refuzat sa comenteze in mod oficial aceasta declaratie.
Actiunile Iukos au scazut cu 7,6 procente la 171 ruble per actiune, la Moscova, atingand cel mai scazut nivel din februarie 2002 incoace. Actiunile au scazut cu 25% numai saptamana trecuta, iar ieri au inregistrat un minim al utimilor doi ani, ca urmare a neincrederii pietei in eforturile gigantului petrolier de a incheia un deal cu guvernul. Toate actiunile blue-chips (actiuni ale firmelor cu o situatie financiara buna) au fost afectate, scazand cu 2-3% pe piata burisera RTS. Sberbank si Norilsk au pierdut 4 procente, precipitate si de vestea ca Iukos s-a adresat direct ministrului de finante Fradkov, care nu s-a aratat cooperant.   In Rusia nu exista in acest moment titluri stabile, ceea ce este un indicator al panicii semanate in randul investitorilor occidentali. S-ar putea totusi ca rezultatul procesului sa fie un semn pozitiv pentru piata, dupa o perioada lunga de nesiguranta.
andreea.paun@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO