Business Internaţional

Probleme în industria financiară chineză: Un jucător de top din wealth management are restanţe faţă de clienţii corporativi. „Cea mai mare problemă acum este cum să izolăm riscurile asociate cu grupul Zhongzhi, astfel încât să nu provoace prăbuşirea încrederii întregii industrii”

Probleme în industria financiară chineză: Un jucător...

Autor: Valeriu Dănilă

14.08.2023, 21:18 464

Unul dintre cei mai mari jucători din industria wealth management chineză a stârnit anxietate cu privire la industria bancară a ţării după ce a ratat mai multe plăţi către clienţi, scrie Financial Times.

Problemele la Zhongzhi Enterprise Group, un conglomerat care gestionează aproximativ 138 de miliarde de dolari, au apărut după ce mai mulţi clienţi corporativi au dezvăluit plăţi restante din partea companiei.

Deşi puţin cunoscut în afara Chinei, Zhongzhi se numără printre cei mai mari jucători din industrie, combinând sectorul bancar comercial, cel de investiţii, private equity şi wealth management.

Acţiunile chineze au scăzut luni, indicele CSI 300 pierzând din valoare pentru a cincea oară în şase sesiuni, iar yuanul s-a depreciat spre cel mai slab nivel din acest an.

„Cea mai mare problemă acum este cum să izolăm riscurile asociate cu grupul Zhongzhi, astfel încât să nu provoace prăbuşirea încrederii întregii industrii”, a spus Shen Meng, director la Chanson & Co.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO