Business Internaţional

Primii bani din fondul UE de redresare de 800 mld. euro, vital pentru revenirea economică a regiunii, ar putea veni în iulie

Primele plăţi din fondul de redresare al UE ar putea veni în iulie dacă totul va merge conform planului, au anunţat oficiali de top ai Comisiei Europene, potrivit EUObserver.

În prezent, 14 dintre cele 27 de state membre şi-au depus planurile privind modul în care vor folosi fondurile, iar vicepreşedintele comi­siei Valdis Dombrovskis a de­clarat că majoritatea planurilor sunt aproape de finalizare, esti­mându-se că vor fi depuse până la începutul lunii iunie.

Comisia are la dispoziţie două luni pentru a evalua planurile res­pective şi a le transpune în reco­man­dări către consiliul statelor membre, care are o lună la dispoziţie pentru a le aproba.

Dombrovskis a declarat că primele propuneri ale comisiei ar putea fi prezentate consiliului în cea de-a doua jumătate a lunii iunie.

„Dacă totul va merge conform planului, primele plăţi pot ajunge la statele membre în vară, probabil în iunie“, potrivit acestuia.

Ratificarea deciziilor privind resursele proprii nu s-a încheiat încă în opt state membre, iar Dombrovskis a făcut apel la acestea ca procesul să fie finalizat înainte de 1 iunie.

Toate cele 27 de guverne pot obţine 13% din cota lor din bani în acest an ca prefinanţare, înainte ca pro­iectele finanţate de program să ajun­gă la termenele şi ţintele con­venite.

Dombrovskis nu a comentat cu privire la planuri individuale, arătând însă că ţintele verzi şi digitale vor fi atinse. Planurile naţionale trebuie să includă  minimum 37% din cheltuieli pe măsuri legate de climat şi cel puţin 20% pentru digitalizare.

Comisarul pentru economie Paolo Gentiloni a remarcat că rămâne de văzut dacă statele membre îşi vor respecta planurile de reformă şi investiţii.

Fondul de redresare a fost aprobat de liderii UE cu aproape un an în urmă. Gentiloni a vorbit despre „o reacţie fiscală extraordinară din partea statelor membre“, adăugând că drept rezultat 2020 a consemnat cel mai scăzut nivel al falimentelor din ultimii ani.

Cei doi comisari nu au exclus ca fondul să devină un model pentru viitoare instrumente de finanţare.

Pentru finanţarea fondului, UE analizează introducerea de noi taxe pe economia digitală, emisiile de CO2, sau pe importurile de bunuri fabricare cu tehnologii poluante.

Impulsul pe care fondul de redresare îl va da economiei afectate de pandemie a Europei în următorii cinci ani va ajuta regiunea să revină aproape de nivelurile de creştere de dinaintea crizei, potrivit analiştilor.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.