Business Internaţional

Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a transmis cel mai puternic mesaj de până acum privind lupta sa cu inflaţia

Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a...

Autor: Ştefan Stan

27.03.2022, 07:31 3276

Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a transmis luni cel mai puternic mesaj de până acum privind lupta sa cu inflaţia, afirmând că banca centrală trebuie să acţioneze "rapid" pentru a majora ratele şi, eventual, "mai agresiv" pentru a împiedica o spirală ascendentă a preţurilor să se înrădăcineze, scrie Reuters. 

În remarcile care au făcut ca pieţele financiare să se recalibreze pentru o probabilitate mai mare ca Fed să majoreze ratele dobânzilor cu o jumătate de punct procentual la una sau mai multe dintre şedinţele sale rămase în acest an, Powell a semnalat o urgenţă în ceea ce priveşte provocarea pe care o reprezintă inflaţia pentru banca centrală, care era mai puţin vizibilă decât în urmă cu o săptămână, când Fed a operat prima majorare a ratei dobânzii din ultimii trei ani.

"Piaţa forţei de muncă este foarte puternică, iar inflaţia este mult prea mare", a declarat Powell la o conferinţă a Asociaţiei Naţionale pentru Economia Afacerilor. "Există o nevoie evidentă de a acţiona rapid pentru a readuce poziţia politicii monetare la un nivel mai neutru şi apoi de a trece la niveluri mai restrictive dacă acest lucru este necesar pentru a restabili stabilitatea preţurilor."

În special, a adăugat el, "dacă ajungem la concluzia că este oportun să acţionăm mai agresiv prin creşterea ratei fondurilor federale cu mai mult de 25 de puncte de bază la una sau mai multe şedinţe, vom face acest lucru".

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO