A 60-a aniversare i-a adus puţine motive de bucurie preşedintelui francez François Hollande. Şomajul este la cote istorice, el a devenit cel mai nepopular preşedinte, economia, a doua ca mărime din UE, abia creşte, iar echipa lui pregăteşte terenul pentru o nouă ratare a ţintelor bugetare şi o nouă cerere de clemenţă din partea partenerilor europeni.
În Italia, lupul tânăr care a promis că va zgudui scena politică, premierul Matteo Renzi, nu găseşte resurse pentru a-şi finanţa ambiţiosul plan de revitalizare a celei de-a treia economii ca mărime din zona euro.
Pentru cele două economii, printre cei mai mari parteneri de export ai României, greul reformelor prin care au trecut ţări precum Spania şi Portugalia şi de care au nevoie pentru a suprevieţui în miezul zonei euro urmează să vină.
Presa britanică s-a scandalizat săptămâna aceasta după ce a aflat că Bruxellesul a acordat Franţei finanţare suplimentară de aproape 28 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, bani destinaţi dezvoltării rurale, educaţiei, formării profesionale, pescarilor şi sectorului maritim, adică pentru modernizarea economiei franceze. Marea Britanie este obligată să plătească o parte din aceste fonduri.
De finanţare suplimentară va beneficia şi Portugalia, dar spre deosebire de Franţa, aceasta este o ţară abia ieşită dintr-o criză severă, dintr-un tratament dur cu reforme şi austeritate şi care nu are pretenţii de putere economică mondială.
După ce a promis în campania electorală că va ţine sub papuc duşmanii de clasă, adică patronatul, socialistul Hollande a surprins publicul la începutul anului cerând ajutorul angajatorilor pentru repornirea economiei printr-un „Pact de responsabilitate“, care presupune taxe mai mici pentru companii în schimbul angajamentului acestora că vor înfiinţa locuri de muncă.
Pentru Franţa, greul abia de acum începe
De atunci, Hollande şi-a remaniat guvernul, iar patronatul aşteaptă încă semne că executivul este hotărât să-şi respecte promisiunile.
„Obiectivul guvernului de a moderniza administraţia şi de a reduce cheltuielile nu a fost îndeplinit. Spre deosebire de Spania, nu s-a văzut pusă cu faţa la zid, a avut timp să implementeze un program de reducere a costurilor care să nu afecteze prea mult creşterea, dar nu a făcut-o“, a explicat Fabrice Montagné, analist la Barclays, citat de CNBC.
Rata de aprobare a politicilor lui Hollande este la doar 24%, potrivit unui sondaj de opinie efectuat în iulie de BVA. Un alt studiu, realizat de IFOP, arată că dacă alegerile din 2017 ar avea loc acum, liderul Frontului Naţional Marine Le Pen ar câştiga prima rundă şi l-ar scoate pe Hollande din cursă.
„Dacă eşti grec sau spaniol, ai şti că greul a trecut, dar dacă eşti francez sau italian ştii că austeritatea urmează să vină“, a explicat Montagné.
Analiştii anticipează că economia franceză va creşte cu doar 0,1% în al doilea trimestru. Rata şomajului s-a situat la 10,1% în primul trimestru. De asemenea, producţia industrială slăbeşte, iar construcţiile de case sunt la minimul ultimilor 16 ani.
Carenţele economiei franceze riscă să rupă zona euro, a avertizat Centrul londonez de Cercetare Economică şi pentru Afaceri, ai cărui analişti cred că pentru repunerea pe picioare a finanţelor publice este nevoie de reduceri de cheltuieli de miliarde de euro care vor răni cererea şi vor majora rata şomajului. Astfel, consumul intern va scădea, iar creşterea economică va fi frânată.
În Italia se vorbeşte mult, aşteptările sunt mari, dar rezultatele puţine
În Italia, tânărul premier Matteo Renzi, în vârstă de 39 de ani, se chinuie să repornească motoarele economiei, dar nu găseşte combustibil.
În schimb, nu el este în criză de angajamente curajoase. Promisiunile sale de a liberaliza piaţa muncii, de a reporni investiţiile în infrastructura paralizată, de a reduce taxele pentru afaceri şi de a repara şoclile i-a adus partidului său o victorie decisivă în alegerile europarlamentare din luna mai.
Toate acestea costă zeci de miliarde de euro, iar banii sunt greu de găsit când producţia scade. Economia a reintrat în recesiune în al doilea trimestru, a treia din ultimii cinci ani. Lipsa creşterii a făcut ca veniturile din taxe să scadă constant şi a lărgit deficitul de investiţii. Yieldurile extrem de reduse au ajutat ţara să se finanţeze ieftin de pe pieţe, dar datoria creşte (la 135% din PIB anul acesta, faţă de 104% din PIB în 2004), iar iar unii observatori au dat semnalul că era finanţării ieftine pentru statele europene se apropie de sfârşit.
„A venit timpul ca în Italia să se ia decizii nepopulare. Ori Renzi atacă vastele interese care frânează Italia, ori tot ce face este in zadar“, a crede Luciano Monti, profesor de ştiinţe economice la universitatea romană Luiss.
Premierul a trebuit să recurgă la măsuri extraordinare pentru a reduce o taxă regională cu 10% în mai, dar afacerile spun că aceasta reprezintă doar o zecime din tăierile de care au nevoie pentru ca taxele să se alinieze cu cele din Germania. Renzi refuză să se atingă cu cuţitul de pensii şi de bugetele sănătăţii, sectoare delicate din punct de vedere politic. Premierul a propus pensionarea anticipată a mii de profesori, ceea ce presupune costuri bugetare suplimentare. De asemenea, guvernul a întârziat până anul viitor planurile de privatizare a 40% din operatorul postal Poste Italiane. Analiştii cred că în aceste condiţii, din cauza lipsei de venituri, Renzi va trebui să majoreze taxele, dar guvernul respinge o astfel de strategie.
El este însă încrezător, chiar sfidător. „Nu cred că este vreun alt lider în Europa care poate spune că are atâtea voturi ca Partidul Democrat din Italia, niciunul, nici măcar Angela Merkel“, a spus Renzi într-un interviu acordat Financial Times. El a asigurat că vor apare semne de îmbunătăţire în 2015, şi că el urmează modelul economic german.
Foto: Preşedintele Franţei François Hollande (dreapta) şi premierul Italiei Matteo Renzi s-au aliat contra rigorii bugetare cerute de Germania şi pentru a contracara puterea pe care o are în UE cancelarul german Angela Merkel
