Business Internaţional

Preşedintele François Hollande a anunţat că o decizie cu privire la o acţiune militară în Siria va fi luată "în zilele următoare"

Preşedintele François Hollande a anunţat că o decizie...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

27.08.2013, 21:23 373

"Există momente în care această responsabilitate este greu de angajat. Să angajezi sau nu angajezi Franţa, să acţionezi sau să nu acţionezi, să decizi sau să nu decizi, să intervii sau să nu o faci, o dată în plus această problemă va reveni în zilele următoare", a declarat şeful statului în faţa ambasadorilor francezi.

"Franţa a decis să îşi exercite oriunde responsabilitatea, pentru ea şi pentru restul lumii", a subliniat el, în contextul în care un atac chimic comis pe 21 august la periferia Damascului, atribuit de către Paris regimului, s-a soldat cu sute de morţi.

Şeful statului francez a declarat anterior că a decis să "sporească susţinerea militară faţă de coaliţia naţională siriană" (opoziţia), fără să facă alte precizări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO