Business Internaţional

Preşedintele FMI: Se întâmplă ca în anii '30

 Preşedintele FMI: Se întâmplă ca în anii '30

Autor: Radu Racu

16.12.2011, 10:12 3665

Preşedintele Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a avertizat joi seară asupra pericolelor cu care se confruntă economia mondială, similară anilor '30 ai Marii Depresiuni, respectiv protecţionism sporit şi izolare economică, scrie Financial Times.

"Economia globală se confruntă cu politici de izolaţionism tot mai accentuate şi protecţionism şi cu ...ceea ce s-a întâmplat în anii '30 (Marea Depresiune)", a declarat Lagarde, într-un discurs ţinut joi seară, în replică la afirmaţiile preşedintelui Băncii Centrale a Franţei, Christian Noyer.

Bancherul francez a lansat un atac de o vehemenţă fără precedent pentru instituţia pe care o conduce la adresa agenţiilor de rating, pe care le-a acuzat de "iraţionalitate" în faţa unei iminente retrogradări a calificativului Franţei. "De ce nu retrogradeaza Anglia, care stă mai prost ca noi?", a fost argumentul major al lui Noyer.

Lagarde a abordat joi seară într-un discurs ţinut la Washington o poziţie conciliantă, ca replică la reacţia compatriotului său, susţinând că actuala criză este a tuturor statelor, indiferent de gradul de dezvoltare al economiei, iar soluţia nu va veni de la un grup izolat de state. "Criza va fi rezolvată de o acţiune comună a tuturoro părţilor implicate", a afirmat Lagarde.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO