Business Internaţional

Preşedintele Belarusului Lukaşenko a spus despre Viktor Orban că este prietenul său

Aleksandr Lukaşenko

Aleksandr Lukaşenko

Autor: Bogdan Cojocaru

16.09.2020, 00:00 100

În deja faimoasele discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, omologul din Belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat, după ce a subliniat strânsele legături economice dintre cele două ţări: „Odată l-am întrebat pe prietenul meu Viktor Orban despre cooperarea cu alte ţări, în special din UE, din cauza poziţiei sale speciale.

Cred că a spus că Germania a reprezentat până la 90% din comerţul Ungariei. «Iată răspunsul tău», mi-a spus el“, scrie 444.hu.

Între timp, premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat că la următorul Consiliu European va prezenta un „Plan Marshall pentru Belarus“ în numele ţărilor Visegrad 4 (grup în care intră şi Ungaria), potrivit agenţiei de ştiri de stat maghiare MTI.

Polonia este una dintre ţările care se împotrivesc cel mai puternic expansiunii influenţei Moscovei spre vest, în timp ce Budapesta este considerată ca fiind mai degrabă un aliat al puterii de la Moscova.

 Miniştrii de externe ai UE au convenit asupra unui cadru de sancţiuni împotriva persoanelor fizice şi juridice din Belarus, dar adoptarea oficială este aşteptată la următorul summit al UE din 24 septembrie.

Însă nu este încă clar dacă aşa se va întâmpla. Cipru şi Grecia vor bloca sancţiunile dacă UE nu face acelaşi lucru împotriva Turciei ca răspuns la acţiunile Ankarei în estul Mediteranei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO