Business Internaţional

Premierul polonez: Polonia ia în considerare retragerea din acordul ONU privind migraţia

Premierul polonez: Polonia ia în considerare retragerea...

Autor: Teodora Marinescu

03.11.2018, 04:20 114

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu Angela Merkel, că Polonia ia în considerare retragerea dintr-un acord ONU privind migraţia, urmând exemplul Statelor Unite, Ungariei şi Austriei, relatează site-ul postului Deutsche Welle.

"Este foarte probabil să nu facem parte din acordul global", a declarat Morawiecki.

Cancelarul german Angela Merkel a lăudat acordul ONU, susţinând că acesta este necesar pentru a opri migraţia ilegală.

Acordul, care stabileşte drepturile refugiaţilor şi imigranţilor, ar urma să fie adoptat la conferinţa ONU de la Marrakech (Maroc) din 10-11 decembrie.

Potrivit agenţiei Dpa, relaţiile între Germania şi Polonia au devenit tensionate încă din 2015, când partidul Lege şi Justiţie (PiS) a preluat puterea. Varşovia a criticat în repetate rânduri politicile lui Merkel privind migraţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO