Vezi galeria foto
(2 poze)
Business Internaţional

Povestea cercetătoarei românce care se luptă cu pandemia de COVID-19. Realizările ei sunt atât de apreciate încât a câştigat deja mai multe premii

Înainte de pandemie, principalul interes al Andei Trifan, o cercetătoare româncă stabilită în Statele Unite, consta în proteinele care provoacă 30% din tipurile de cancer. În ultimul an, însă, s-a axat pe studierea virusului SARS-CoV-2, contribuţiile ei fiind onorate cu echivalentul Premiului Nobel în domeniul supercomputerelor.

Anda Trifan a fost pasionată dintotdeauna de ştiinţă, despre care – spune ea – afectează toate aspectele vieţilor noastre, fapt ce a determinat-o să studieze şi să absolve Universitatea DePaul din Chicago, cu o specializare în biochimie. I-a plăcut mereu să facă experimente în laborator, dar a dorit mai degrabă să vadă evenimentele biofizice la nivel atomic, aspect extrem de greu de abordat cu ajutorul experimentelor, aşa că s-a orientat rapid către teorie şi informatică. Prin biofizica computaţională se pot simula sisteme care există în realitate, cum ar fi interacţiunea dintre proteine şi ceea ce se află în jurul lor, membrana celulară şi alte proteine, spre exemplu. Studiind proteina la nivel atomic, se pot găsi zone specifice asupra cărora pot acţiona în mod direct medicamentele.

„Simulările biofizice sunt ca un microscop computaţional prin care poţi să observi fenomene biologice la nivel atomic. Aceste simulări produc foarte multe date, care nu se pot interpreta fără sisteme avansate de analiză. Machine learning şi inteligenţa artificială ne ajută să analizăm baze de date enorme, pentru a extrage informaţii relevante. De exemplu, folosind machine learning/inteligenţa artificială, putem scana miliarde de componente şi putem testa capacitatea lor de a se lega de sau de a inhiba o proteină”, spune Anda Trifan.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.