Business Internaţional

Piata medicamentelor generice ar putea creste cu 20% in 2004

28.10.2003, 00:00 10



Vanzarile mondiale de medicamente generice ar trebui sa se majoreze cu 20% anul viitor, mai ales datorita expirarii licentelor mai multor produse renumite, prevede firma specializata in studii de piata IMS Health.



Aceasta piata, care reprezinta deja o cifra de afaceri de 29 miliarde de dolari, ar urma sa ajunga la 49 miliarde de dolari in 2007, pe baza preturilor de fabrica, a precizat IMS Health, care va prezenta, in luna noiembrie, cele mai recente previziuni cu ocazia congresului anual al Asociatiei Europene a Medicamentelor Generice, care se va desfasura la Roma.



Expirarea recenta a licentelor detinute de cateva medicamente celebre, ale caror vanzari depasesc un miliard de dolari pe an, si eforturile de control al cheltuielilor pentru sanatate in mai multe piete esentiale sunt principalele motoare ale dezvoltarii acestei piete, a explicat Graham Lewis, vicepresedintele IMS.



Pentru urmatorii patru ani, IMS estimeaza cresterea anuala medie a vanzarilor de medicamente generice la circa 14%, din care se subantelege o incetinire a progresului dupa 2004.



Totusi, piata medicamentelor generice va afisa o crestere superioara celei a medicamentelor protejate de licente, pe care analistii o prevad, in general, la mai putin de 10%.



Printre medicamentele ale caror licente au expirat recent si care sunt expuse concurentei genericelor figureaza Prilosec de la AstraZeneca, utilizat in tratamentul ulcerului, si medicamentul anti-depresiv Paxil de la GlaxoSmithKline.



Medicamentele generice au cucerit deja o parte importanta din prescriptiile date in SUA, Marea Britanie si Germania, iar majorarea vanzarilor la aceste produse va depinde in special de gradul de penetrare pe alte piete, a mai afirmat Graham Lewis.



In Franta, Italia si Spania, medicamentele generice constituie mai putin de 5% din vanzarile totale de medicamente, dar masurile vizand sa limiteze majorarea bugetelor de sanatate ar trebui sa le favorizeze dezvoltarea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO