Uniunea Europeană investeşte miliarde în infrastructură în efortul de a înlocui energia rusească cu gaze naturale lichefiate, însă investiţiile ar putea aduce prejudicii atât pentru contribuabili, cât pentru climat, scrie Deutsche Welle.
Blocul investeşte în prezent miliarde de euro în infrastructură pentru combustibili fosili care va deveni fie depăşită, fie mult mai costisitoare de întreţinut.
„De la începutul războiului, importurile de GNL în Europa au crescut cu 58%“, arată Paula Di Mattia Peraire, analist la ICIS. În acest context, Germania, Grecia şi Italia în special, dar şi Irlanda, Franţa, Olanda şi Polonia îşi extind infrastructura pentru a primi GNL.
„Dacă toate proiectele se vor materializa, aproximativ 15 până la finalul anului 2024, capacitatea de regazificare va creşte cu până la 230 de miliarde de metri cubi pe an“, adaugă Peraire.
Un volum mare de fonduri guvernamentale este destinat terminalelor costale. În prezent, există prea puţine astfel de terminale pentru a acoperi necesarul de gaze al UE.
În plus, fluxul de gaze va trebui să fie direcţionat dinspre Spania, Franţa şi Olanda către Europa centrală şi de est. Un „flux inversat“ este posibil doar într-o măsură limitată. Capacităţile germane, vitale pentru reţea, va trebui cel puţin dublate, potrivit Fraunhofer Institute.
Costuri ridicate vor fi înregistrate şi în legătură cu obţinerea unei flote care să transporte gazele către Europa. Potrivit Institute of Shipping Economics and Logistics, ar fi necesare 160 de noi nave cu un preţ pe unitate de 212,5 milioane de euro, totalul urcând la 33,2 miliarde de euro.
Intenţia declarată este de a reutiliza navele, terminalele şi conductele de tranzit pentru noi combustibili, un plan pe care mulţi îl privesc cu scepticism. „De câte ori se spune că infrastructura este pregătită pentru hidrogen, intenţia este de a linişti publicul. Povestea pe care strategii o vând este: „Investim în GNL. Suntem conştienţi că este combustibil fosil. Dar nu vă temeţi, va deveni mai verde pentru că vom primi hidrogen prin reţea“, arată Ganna Gladkykh, din cadrul European Energy Research Alliance (EERA).
Pentru că hidrogenul este mai exploziv şi deci mai periculos, tranziţia ar necesita materiale diferite, cât şi „investiţii suplimentare semnificative“, potrivit lui Rainer Quitzow, de la Institute for Advanced Sustainability Studies.
În rapoartele lor, oamenii de ştiinţă de la think tank-urile Agora Enrgiewende şi E3G calculează cum Uniunea Europeană şi-ar putea reduce cererea de gaze şi deveni independentă de Rusia în „unul până la patru ani“.
20% ar putea fi înlocuite prin implementarea planului „Fit for 55“ al Comisiei. Alte 45 de procente ar putea fi atinse prin intermediul pompelor de căldură, izolaţiilor şi dezvoltării energiilor verzi. Doar 35% din necesarul de gaze ar mai trebui atunci importat din alte ţări, echivalentul a aproximativ 50 miliarde de metric ubi, pentru care infrastructura existentă este suficientă.
