Business Internaţional

Pe piata retailului britanic a inceput batalia ofertelor

14.01.2003, 00:00 19

Compania britanica de retail J. Sainsbury si grupul american Wal-Mart intentioneaza sa inainteze oferte individuale de peste trei miliarde de lire sterline (4,8 miliarde de dolari) pentru preluarea Safeway, ce de-al patru mare lant de magazine din Marea Britanie, informeaza Financial Times.
Ofertele reprezinta o reactie la anuntul de saptamana trecuta, prin care grupul britanic William Morrison Supermarkets a precizat ca va prelua Safeway pentru suma de 2,65 de miliarde de lire sterline (4,26 mld.$).
Autoritatile de reglementare a regimului concurentei ar putea sa blocheze ofertele celor doua companii, pentru ca aceasta achizitie conduce la aparitia unei afaceri care ar detine 25% din piata magazinelor alimentare din Marea Britanie.
"O eventuala achizitie din partea grupului Asda din cadrul Wal-Mart, al treilea lant de retail din Marea Britanie, sau a grupului Sainsbury, plasat pe pozitia a doua, va diminua posibilitatea clientilor de a alege, pentru ca numarul de operatori de retail se va reduce de la patru la trei. Acordul Safeway-Morrison mentine balata intacta si sprijina regimul competitiei corecte", a precizat o sursa din cadrul Biroului pentru Concurenta Loiala.
Sir Peter Davis, directorul executiv al Sainsbury a declarat ca ar trebui sa renunte cam la 85 pana la 90 de magazine din lantul Safeway pentru a potoli ingrijorarea concurentilor. In felul acesta s-ar desfiinta in jur de 1.700 de locuri de munca si economii anuale de cel putin 300 milioane lire sterline in urma combinatiei dintre Sainsbury si Safeway. "Noi suntem foarte hotarati", a spus Sir Peter. "Vom solicita informatii de la Safeway care ne vor permite sa lucram mai mult asupra banilor economisiti si sinergiilor", a adaugat Sir Peter.
Grupul, care lucreaza la o posibila oferta de peste 12 luni, doreste sa beneficieze de acelasi acces ca si Morrison. Atunci cand Sir Ken Morrison, presedintele executiv al grupului si-a anuntat oferta saptamana trecuta, el a promis ca acesta fuziune va conduce la economii anuale de 250 milioane lire sterline in urmatorii trei ani.
Sainsbury si Wal-Mart s-au asociat anul trecut intr-o oferta de preluare a Safeway menita sa inlature problemele de concurenta. Insa pana la urma intelegerea nu a functionat datorita pretentiilor Wal-mart de a prelua cea mai mare parte din magazinele Safeway. Acum Sir Peter a spus in mod clar ca planuieste sa faca oferta pe cont propriu. "De data asta o facem cu forte proprii. Putem sa asiguram finantarea integrala. Am sprijinul principalelor familii actionare.", a precizat Sir Peter.
Morrison ofera 1,32 actiuni proprii pentru o actiune Safeway. Oferta celor de la Sainsbury este o combinatie de lichiditati si actiuni, in timp ce Wal-Mart ar putea sa ofere numai lichiditati, la fel cum a procedat si in 1999 cand a preluat lantul de supermarket-uri Asda.
Intre timp si Allan Leighton, fostul director executiv de la Asda care acum conduce Posta britanica, ia in calcul o posibila oferta pentru Safeway. Leighton a fost abordat anul trecut de catre banci si un grup de fonduri de investitii care doreau ca el sa conduca o oferta de preluare pentru Safeway. La acel moment Leighton a refuzat pe motiv ca ar fi fost prea dificil, insa de cand a aparut oferta inaintata de Morrison el si-a reconsiderat planurile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO