Business Internaţional

Pâinea noastră cea de toate zilele va veni din mai puţine mâini, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi

Pâinea noastră cea de toate zilele va veni din mai...

Autor: Catalina Apostoiu

20.06.2023, 23:03 52

Dominaţia unui număr mic de companii asupra fluxurilor de cereale şi altor materii prime merită mai multă atenţie din partea autorităţilor, scrie Helen Thomas, editorialist la Financial Times.

O tranzacţie recentă a readus în prim-plan companiile care con­trolează fluxurile de cereale la nivel mondial. Combinaţia dintre Bunge şi rivala Viterra susţinută de Glencore, în cadrul unei tranzacţii de 8,2 mi­liarde de dolari, aduce împreună doi dintre cei mai mari traderi de cereale, seminţe oleaginoase şi alte materii prime agricole, întărind şi mai mult controlul câtorva companii discrete asupra pieţei mondiale.

Este cea mai importantă schim­bare din sector de când Cargill a cumpărat activele Continental în 1999. Tranzacţia va catapulta Bunge pe locul doi în rândul celor patru mari traderi globali. Iar, deşi piaţa s-a schimbat dramatic din anii ’70, temerile privind un sistem concentrat al producţiei mondiale de alimente persistă, notează Helen Thomas.

Dominaţia unui număr restrâns de companii mari asupra lanţului global alimentar este în creştere, evidenţia recent un studiu realizat de grupul ETC, potrivit The Guardian.

Doar două companii controlează 40% din piaţa globală de seminţe comerciale, faţă de 10 companii cu 25 de ani în urmă. Tradingul de materii prime agricole este la fel de concentrat, 10 traderi dominând în 2020 o piaţă cu o valoare de 500 de miliarde de dolari.

O astfel de dominaţie este îngri­jorătoare, în opinia editorialistului FT. Traderii îşi subliniază comple­mentaritatea operaţiunilor, însă autorităţile vor analiza, pe drept, situaţia mai îndeaproape. Argentina şi Canada au făcut deja anunţuri în acest sens, iar Brazilia, Australia, SUA şi China vor proceda probabil la fel.

Autorităţile şi guvernele ar trebui să se întrebe cine monitorizează sistemul alimentar la nivel mondial. „Nimeni“, este răspunsul tranşant dat de Abdolreza Abbassian, fost economist la FAO din cadrul ONU.

Eforturile post-2008 de a institui o supervizare mai strictă, conduse de Franţa la G20, au eşuat în mare măsură. Tranzacţia Bunge va determina autorităţile antitrust să pună sub lupă sectorul din nou. Toate celelalte autorităţi ar trebui să facă la fel, scrie Helen Thomas.

În opinia lui Javier Blas, editorialist Bloomberg, consolidarea din sector ar trebui să stârnească atenţia autorităţilor antitrust, dar să îngrijoreze în egală măsură pe toată lumea. Tranzacţia dintre Bunge şi Viterra necesită un due diligence robust din partea autorităţilor.

Anul trecut, FMI a descris industria tradingului de materii prime drept unul dintre acele „colţuri ale pieţelor financiare mondiale puţin cunoscute publicului larg“. Lucrurile ar trebui să se schimbe, consideră editorialistul Bloomberg.

În urma pandemiei şi războiului din Ucraina, alimentele s-au scumpit dramatic la nivel mondial, aducând traderilor de materii prime agricole profituri uriaşe şi iscând temeri de speculaţii pe pieţele alimentare mondiale şi apeluri pentru introducerea unei taxe pe profiturile în exces, potrivit The Guardian.

Olivier de Schutter, co-preşedinte al IPES-Food, arată că scumpirea alimentelor s-a produs în pofida rezervelor solide de cereale la nivel mondial, neexist-nd suficientă transparenţă din partea traderilor.

„Trebuie să punem giganţii din sector sub lupă şi să întrebăm ce ar fi putut face pentru evitarea crizei şi ce ar putea face în prezent“, potrivit lui De Schutter.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO