Business Internaţional

Opinie FT: De ce consumatorul american de neclintit riscă să devină precum dragonul chinez amorţit

Opinie FT: De ce consumatorul american de neclintit...
Foto: AFP / MediafaxFoto

Autor: Bogdan Cojocaru

25.09.2023, 21:31 938

Economia americană a crescut cu 3% sau mai mult în acest tri­mes­tru, arată cele mai recente estimări, un ritm pe cât de intens, pe atât de ne­prevăzut. Înainte de anul trecut eco­nomiştii nu preziceau venirea unei recesiuni, dar între timp cei mai mulţi au început să creadă că o scă­dere economică în SUA este inevita­bilă ca urmare a creşterii ratelor do­bânzilor. În schimb, cea mai mare economie a lumii îi sfidează şi trece printr-un mini miracol al creşterii. Ce se întâmplă? Un răspuns îl dă Ruchir Sharma, preşedinte al Rockefeller International, într-o opinie publicată în Financial Times.

Explicaţiile populare includ chel­tuielile mari din punct de vedere isto­ric ale administraţiei lui Joe Biden şi ale consumatorilor de neclintit ai Ame­ricii, încurajate de preţurile bune ale benzinei şi de valul AI. Puşi împreună, aceşti factori explică im­pac­tul economic până acum neobiş­nuit de uşor al înăspririi politicii monetare de către Rezerva Federală.

Anul trecut, toată lumea era aten­tă la o singură poveste: creşterea dobânzilor de către banca centrală. Acestea de obicei încetinesc econo­mia şi sunt semne că aşa se întâmplă - inclusiv o curbă a randamentelor in­versată – , semne care în trecut au pre­vestit recesiuni.

Înăsprirea a început în martie 2022 şi, deşi în mod normal durează aproximativ 18 luni pentru ca o astfel de politică să ră­cească substanţial economia, creşte­rile ratelor au venit atât de repede încât majoritatea instituţiilor de prognoză au con­siderat că avansul va încetini mai devreme.

Ei l-au subestimat pe consumato­rul american de neclintit. De la ulti­ma recesiune reală, din 2008, ameri­canii şi-au redus povara datoriei şi şi-au pus finanţele pe o bază mai soli­dă. Ponde­rea datoriei cu dobândă fixă este acum de până la aproxi­ma­tiv 90%, faţă de 75% în criza anteri­oară.

Iar majorarea dobânzilor nu a dus încă la creşterea ratelor – deşi este posibil ca Fed să nu fi terminat cu scumpirea creditului, conform sem­nalelor de săptămâna trecută. Deţinătorul mediu de credit ipotecar din SUA încă plăteşte 3,6%, jumă­tate din rata curentă a noilor credite ipotecare.

Mulţi consumatori americani erau încă plini de numerar din cec-urile de stimulare la începutul acestui an. Unele programe din pandemie au rămas surprinzător de active, inclusiv credite fiscale de până la 20 de miliarde de dolari pe lună pentru a ajuta companiile să reţină angajaţii. La începutul pandemiei de Covid, guvernul a suspendat plata datoriilor studenţeşti, punând până la 8 miliarde de dolari pe lună în buzunarele tinerilor, iar programul respectiv se termină abia luna viitoare. Totuşi, marele impuls a venit din cec-uri şi alte economii pe care americanii le-au acumulat în perioada de lockdown.

La nivelul maxim al surplusului de economii de la sfârşitul anului 2020, americanii acumulaseră în plus 2.100 miliarde de dolari, dar au cheltuit banii rapid, din aceştia rămânând mai puţin de o treime. Epuizarea economiilor ajută la a explica de ce SUA au crescut economic mai repede decât alte naţiuni dezvoltate. Sumele economisite au crescut brusc în ultimii ani în multe ţări, dar consumatorii europeni şi japonezi au fost precauţi în cheltuirea acelor bani.

Apoi, deşi nu aveau nevoie de încă o dovadă de încredere, consumatorii americani au primit una de pe piaţa petrolului. Preţurile au scăzut, ieftinind considerabil benzina. În plus, cheltuielile post-pandemie ale administraţiei  Biden reprezintă cea mai ambiţioasă majorare a cheltuielilor guvernamentale de la Franklin Roosevelt încoace. Din cele aproape 8.000 de miliarde de dolari în cheltuieli noi din 2021, aproximativ 6.000 de miliarde de dolari au fost alocate armatei, programelor de asistenţă socială şi „noii politici industriale americane“ a preşedintelui, subvenţionând companiile americane pentru a concura cu China.

Companiile se aruncă la subvenţii. Numai industria computerelor şi electronicelor a anunţat planuri de construcţi noi în valoare de 100 de miliarde de dolari în al doilea trimestru, în creştere de zece ori faţă de acelaşi trimestru din urmă cu doi ani. Cercetările Piper Sandler sugerează că aproape jumătate din această creştere se datorează subvenţiilor din era Biden. Iar punctul zero al entuziasmului industriei tehnologice este, desigur, inteligenţa artificială.

De la sfârşitul anului 2022, când lansarea ChatGPT a atras atenţia asupra IA generativă, sectorul tehnologic din SUA a crescut cu aproape 40% şi a adăugat peste 2.000 de miliarde de dolari la capitalizarea sa de piaţă, făcându-i pe acţionarii americani să se simtă mai bogaţi. Divertisment: spectacolele de vară ale lui Beyoncé şi Taylor Swift s-au vândut la 700 de dolari sau mai mult biletul şi, după o estimare serioasă, vânzările lor combinate cu fenomenul cinematografic „Barbenheimer“ au adăugat aproximativ jumătate de punct la creşterea SUA în trimestrul al treilea.

Americanii vor ca miracolul să continue. Dar o regulă generală de prognoză – inevitabilul se întâmplă rar, însă neaşteptatul se întâmplă mai des – este mai relevantă decât oricând într-un an de surprize.

Multe naţiuni au ajuns să regrete campaniile masive de stimulare, deoarece datoriile rezultate au afectat creşterea. China, care cheltuieşte foarte mult, a fost creditată cu „salvarea lumii“ după 2008, dar de atunci creşterea i-a încetinit.

După miracol, SUA se vor confrunta cu curenţi potrivnici similari. Când stimulentele şi alte impulsuri temporare dispar, economia americană ar putea intra într-o perioadă lungă de creştere lentă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO