Business Internaţional

Odiseea greacă a premierului care promitea să scoata ţara de pe marginea prăpastiei

no title

Autor: Radu Racu

17.06.2011, 13:14 956

Premierul grec George Papandreou a promis acum un an că vaschimba soarta Greciei "lovite de datorii". "Dacă nu reuşim ne vomîntoarce pe marginea prăpastiei", spunea primul ministru elen.Atăzi, statul elen a revenit în pragul abisului alături dePapandreou, care de abia se mai ţine în fruntea guvernului după ceîncrederea de care se bucură atât în interiorul partidului cât şila nivel naţional se erodează rapid, scrie Bloomberg.

Papandreou se luptă să păstreze o majoritate fragilă înParlament pentru partidul său pentru a reuşi să treacă un programde reducere de cheltuieli în valoare de 78 de miliarde de euro,impus de UE drept condiţie pentru un ajutor suplimentar.

"Autoritatea premierului în interiorul partidului Pasok a fostgrav şi foarte probabil ireversibil afectată", spune Jens Bastian,economist la Universitatea Oxford. "Nu va demisiona dar se va luptaatâta timp cât crede că va putea să-i controleze pe parlamentariidin formaţiunea sa politică", afirmă Bastian.

Falimentul Greciei ar afecta balanţele mai multor bănci, printrecare BNP Paribas şi Dexia, dar - mai important - ar zgudui şitemeliile de 53 de ani ale Uniunii Europene şi moneda unică aflatăîn circuit de 12 ani.

Salvarea Greciei nu garantează finalul crizei din Europa şipoate avea ca efect doar o mutare a atenţiei investitorilor cătrealte puncte slabe ale Europei. Pentru asta ar trebui să sepregătească politicienii, crede un oficial al BCE.

Eşecul europenilor de a se pune rapid de acord cu privire lanoul pachet de salvare a Greciei trimite unde de şoc pe pieţelefinanciare şi pe burse, iar posibilitatea ca zona euro să treacăprintr-un eveniment la fel de devastator precum falimentul bănciiamericane de investiţii Lehman Brothers este tot mai mare, noteazaBloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO