Business Internaţional

Obama vrea să şteargă datoriile studenţilor înşelaţi de universităţi

Obama vrea să şteargă datoriile studenţilor...

Autor: Luiza Chiroiu

11.06.2015, 00:02 1081
Administraţia americană a preşedintelui Barack Oba­ma vrea să şteargă o parte dintre împrumuturile pentru studii, ca­re totalizează 1.200 mld. dolari, pe care tinerii le-au luat de la stat, dacă studenţii dovedesc că universitatea la care în­vaţă a folosit mijloace ilegale, precum înşelăciunea sau pu­bli­ci­ta­tea falsă, pentru a-i atrage şi a-i convinge să se îndatoreze la stat.

Problema datoriilor studenţeşti este una spinoasă în SUA deoarece peste 40 de milioane de americani au în prezent datorii rezultate din creditele luate pentru studii. Unui student îi ia cel puţin 20 de ani să-şi plătească toată datoria. Datorii mari înseamnă putere de cumpărare mai mică şi slăbiciune pentru economia americană, la care cel mai mult contribuie cheltuielile populaţiei.

Proiectul ştergerii datoriilor a fost pus la punct pentru a-i ajuta, în primă fază, pe studenţii de la universităţile Corinthian, instituţie privată de învăţământ care a intrat în faliment luna trecută. Corinthian a fost una dintre cele mai mari universităţi private din SUA, cu peste 70.000 studenţi înainte de 2014, când instituţia a fost acuzată de uz de fals şi fraudă, scrie The Wall Street Journal.

Departamentul american pentru educaţie estimează că ar putea şterge datorii în valoare de 3,5 miliarde dolari deţinute de cei 350.000 de americani care au absolvit una dintre facultăţile Corinthian în ultimii cinci ani.

Valoarea împrumuturilor luate de americani pentru a-şi plăti studiile depăşeşte 1.200 miliarde dolari în prezent, suma fiind de două ori mai mare decât în urmă cu un deceniu.

Decizia administraţiei americane privind datoriile studenţeşti a venit după ce mai mulţi foşti studenţi de la Corinthian au organizat o „grevă a datoriilor“, refuzând să mai returneze tranşele aferente din împrumuturile luate de la stat pentru plata taxelor de şcolarizare.

Veniturile universităţilor private din SUA provin din împrumuturile federale pe care studenţii le accesează. Jumătate dintre creditele nereturnate sunt ale americanilor care urmează sau au urmat o instituţie privată de învăţământ, deşi, la nivel naţional, ponderea acestor universităţi particulare este mult sub cea a universităţilor de stat.

Pentru un program de masterat, americanii plăteau şi până la 40.000 dolari la universităţile Corinthian, în funcţie de specializarea aleasă. Cel mai ieftin astfel de program costa 17.000 dolari, în condiţiile în care, în medie, studenţii plătesc 6.500 dolari pe an la o universitate publică.

Potrivit legilor SUA, studenţii au dreptul să ceară ştergerea datoriilor dacă au fost înscrişi la o unitate de învăţământ cu maximum patru luni înainte ca aceasta să fie închisă. Practic, această perioadă de eligibilitate este acum extinsă pentru a-i cuprinde şi pe studenţii care au absolvit una dintre facultăţile Corinthian care au fost închise în 2014, în urma unui acord cu autorităţile americane.

La momentul declarării falimentului, Corinthian avea datorii de 143 milioane dolari şi active de 20 milioane dolari. În 2013, preşedintele instituţiei de învăţământ a câştigat un pachet salarial de 3 milioane dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO