Business Internaţional

Obama: Intervenţia SUA a prevenit un iminent masacru în Libia

Obama: Intervenţia SUA a prevenit un iminent masacru în Libia

Autor: Traian Terzianm

29.03.2011, 16:38 17

Barak Obama, preşedintele Statelor Unite, s-a adresat lunipoporului american printr-un discurs transmis în direct, în careacesta şi-a justificat hotărârea de a interveni în Libia spunând căaceasta a "împiedicat un masacru", informează The Guardian.

Preşedintele american le-a recomandat celor care sunt încăloiali colonelului Muammar Gaddafi să părăsească forţele armate,precizând că sfârşitul domniei lui Muammar era inevitabil.

"Suntem reticienţi în utilizarea forţei pentru a rezolvaproblemele internaţionale fiind conştienţi de costurile şiriscurile unei acţiuni militare. Dar, avem responsabilitatea de aacţiona atunci când interesele noastre sunt ameninţate", a declaratpreşedintele Barak Obama.

Obama a subliniat faptul că ţinta operaţiunii Statelor Unite înLibia nu este menită să-l înlăture de la conducere pe liderulMuammar Gaddafi şi că aceasta respectă rezoluţia din 1973."Extinderea misiunii pentru a-l înlătura pe Gaddafi de la conducerear fi o greşeală", a spus acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO