Business Internaţional

Numărul imigranţilor de la frontiera Rusiei cu Finlanda s-a dublat în 10 zile

Numărul imigranţilor de la frontiera Rusiei cu Finlanda...

Autor: Roxana Maciuca

09.02.2016, 13:11 210

Andrei Ivanov, primarul din oraşul Kandalaksha, a precizat, marţi, că aproximativ 200 de imigranţi sunt permanent prezenţi în districtul său.

"Acum zece zile erau 100 de refugiaţi. Azi (marţi) sunt 200 şi valul continuă să crească", a avertizat Ivanov.

Poliţia finlandeză de frontieră nu permite accesul pentru mai mult de 10-15 imigranţi în ţară per zi. Procedurile necesare traversării graniţei ruso-finlandeze durează chiar şi două săptămâni până la finalizarea acestora.

Refugiaţii ocupă două hoteluri în Kandalaksha, unul dintre ele fiind în centrul oraşului, în apropiere de sediul autorităţilor locale. Hotelurile sunt supraaglomerate, astfel că nou-veniţii sunt nevoiţi să-şi caute cazare la pensiuni sau chiar gazde.

Autorităţile locale spun că locuitorii sunt deranjaţi de prezenţa imigranţilor în oraş şi că remarcile negative la adresa acestora sun întâlnite pe reţelele de socializare. Cu toate acestea, nu au avut loc proteste până în prezent.

"Dacă numărul imigranţilor va creşte, oraşul se va confrunta cu probleme grave", a indicat Ivanov.

"Printre imigranţi sunt puţini refugiaţi sirieni. Lista ţărilor din care provin imigranţii este lungă, dar include state din Orientul Mijlociu şi Africa", a precizat Ivanov.

Kandalaksha este un punct de tranzit pentru imigranţi India, Pakistan, Bangladesh, Palestina, Afganistan, Libia, Irak, Egipt, Yemen, Congo şi alte state. Din noiembrie, compoziţia etnică a imigranţilor s-a schimbat, anterior, cei mai mulţi fiind refugiaţi sirieni. Majoritatea imigranţilor au documentele în ordine şi vize de turişti.

Anterior, refugiaţii din Orientul Mijlociu şi Africa tranzitau regiunea Murmansk pentru a ajunge în Norvegia. Dar după ce Norvegia a înăsprit regulile în cazul imigranţilor pentru a opri sosirile acestora, refugiaţii s-au îndreptat spre Finlanda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO