Business Internaţional

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe acordul nou semnat pentru Brexit, că cele două părţi sunt deja în dezacord

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe acordul nou semnat...

Autor: Catalina Apostoiu

16.11.2018, 00:04 182
Deşi acordul privind Brexitul de-abia a fost semnat, au înce­put să apară deja puncte de dezacord cu privire la ce înseam­nă acesta între oficialii Marii Britanii şi cei ai Uniunii Euro­pene, scrie Bloomberg. 

În sutele de pagini publicate recent se face referire la urmă­rirea de către cele două părţi a unor „aranjamente com­prehensive“ în viitoarea lor relaţie, „pe baza teritoriului vamal comun“ stabilit în proiectul de acord. 

Pentru mulţi din Bruxelles acesta este un semn destul de clar că UE crede că Marea Britanie va rămâne într-o uniune va­mală, dincolo de măsurile temporare convenite ca rezol­va­re a disputei privind graniţa irlandeză. 

Însă interpretările privind ce înseamnă „pe baza“ diferă, spun diplomaţii. Pentru UE înseamnă că aranjamentul tem­po­rar din domeniul vamal este primul pas către ceva per­ma­nent. 

„Este poziţia lor de negociere, nu a noastră“, a declarat un oficial britanic la scurt timp după publicarea acordului. Pentru britanici, termenul înseamnă doar începutul unei noi serii de negocieri.

Situaţia demonstrează cât de dificilă va continua să fie ca­lea în continuare, mai ales că apartenenţa permanentă la uni­unea vamală a UE reprezintă o „linie roşie“ pentru mulţi din guvernul conservator al premierului britanic Theresa May. 

Discuţii detaliate de ordin comercial cu privire la cum va arăta relaţia finală dintre cele două părţi nu vor fi lansate până când Marea Britanie nu va fi părăsit blocul. Până atunci, va exista o perioadă de tranziţie.

Uniunea Europeană consideră că Marea Britanie va trebui să rămână în uniunea vamală şi că negocierile cu privire la relaţia viitoare se vor derula pe această bază, a declarat un oficial european. 

Potrivit acestuia, acest gen de „gândire creativă“ ar putea continua în anii care vor urma.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO