Business Internaţional

Ministrul de externe cipriot: Autorul luării de ostatici este un individ cu afecţiuni mentale

Ministrul de externe cipriot: Autorul luării de ostatici...

Autor: Mihai Draghici

29.03.2016, 16:29 69

"Nu este vorba de un act terorist. Este vorba de acţiunile individuale ale unui individ instabil din punct de vedere psihic", a declarat Alexandros Zenon, un oficial din cadrul Ministerului cipriot de Externe.

Luarea de ostatici de la bordul avionului deturnat în Republica Cipru s-a încheiat, persoanele sechestrate fiind acum în siguranţă, iar autorul a fost arestat, anunţă Guvernul cipriot-grec.

Ministerul de Externe din Republica Cipru a confirmat, pentru CNN, că luarea de ostatici s-a încheiat.

Cu puţin timp înaintea acestui anunţ, mai mulţi ostatici au coborât din avionul companiei EgyptAir.

Un avion de pasageri al companiei EgyptAir a fost deturnat marţi, în timp ce zbura din oraşul egiptean Alexandria spre Cairo.

Aeronava, la bordul căreia se aflau 81 de pasageri şi membri ai echipajului, a fost deturnată şi a aterizat în Larnaca (Republica Cipru).

Presupusul autor al luării de ostatici, un cetăţean egiptean, a fost arestat la finalul negocierilor cu autorităţile cipriote.

Conform autorităţilor, nu este vorba de un act terorist, ci de o problemă personală a agresorului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO