Business Internaţional

Miliardarul George Soros: Victoria lui Merkel, sfârşitul crizei din zona euro

Miliardarul George Soros: Victoria lui Merkel,...

Autor: Vlad Popescu

02.10.2013, 15:58 9005

Victoria Angelei Merkel în alegerile legislative din Germania semnalează sfârşitul crizei datoriilor din zona euro, însă supravieţuirea pe termen lung a monedei unice şi a Uniunii Europene nu este nici pe departe sigură, consideră miliardarul George Soros, citat de MarketWatch.

Pentru o perioadă îndelungată de timp, cunoscutul investitor a fost un critic al modului în care Germania a gestionat criza din zona euro.

"Criza euro a luat sfârşit. A devenit oficial în timpul alegerilor din Germania, când regulile care guvernează euro nici măcar nu au fost discutate", a afirmat Soros, prezent la o conferinţă în Kiel, Germania.

Miliardarul critică însă modul în care a fost abordată criza în UE şi măsurile care i-au urmat.

"Sistemul care a ieşit din criză este departe de a fi satisfăcător. Economiştii ar descrie această situaţie drept un echilibru inferior. Eu o calific drept o situaţie aflată departe de echilibru. Criza euro a transformat deja Ununea Europeană în ceva radical diferit de intenţiile iniţiale. UE trebuia să fie o asociere voluntară de state suverane, egale, care renunţă la o parte din suveranitate pentru binele comunităţii. A devenit o relaţie încre creditori şi debitori, obligatorie şi inegală prin natura ei. Atunci când un stat debitor are diifcultăţi, statele creditor câştigă un avantaj. Regulile pe care le-au convenit nu fac decât să perpetueze această stare de fapt. Astfel, sistemul riscă să fie inacceptabil politic şi are potenţialul de a distruge Uniunea Europeană. Numai statele creditor pot preveni acest deznodământ, dar nu par să aibă vreo intenţie în acest sens", a afirmat George Soros.

Miliardarul consideră că Germania joacă "un rol hegemonic" pe care nu şi l-a dorit, Berlinul nefiind dispus să accepte "responsabilităţile şi riscurile" asociate acestui statut.

Drept consecinţă, Germania este demonizată în unele ţări şi în acelaşi timp se simte acuzată pe nedrept, a continuat Soros.

În final, Germania trebuie să preia iniţiativa şi să remedieze situaţia, crede Soros, care a susţinut anterior ideea finanţării în comun a statelor din zona euro, printr-o formă de obligaţiuni comune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO