Caută doar în titlu
Business Internaţional

Medicii chinezi avertizează: Colegii europeni repetă erorile făcute în Wuhan cu noul COVID-19

Doctorii chinezi avertizează că medicii din Europa fac aceleaşi greşeli ca cei din Wuhan în ceea ce priveşte tratarea bolnavilor de coronavirus şi vorbesc, în acest sens, despre protecţia inadecvată, scrie Bloomberg.

Aceştia spun că de vină este protecţia inadecvată a lucrătorilor medicali, ceea ce duce la o rată mare de infecţie în rândul medicilor şi a asistentelor medicale. În Wuhan, lipsa de înţelegere a bolii şi deficitul de echipamente de protecţie în primele săptămâni ale epidemiei a determinat ca mii de lucrători din domeniul sănătăţii să fie infectaţi în timpul tratării pacienţilor.

Cel puţin 46 de medici au murit.

„Colegii noştri europeni contractează boala în practica lor zilnică, iar proporţia este destul de similară cu situaţia anterioară din Wuhan”, a spus Wu Dong, profesor de gastro-enterologie la Spitalul Medical Peking Union.

Dezavantajul lucrătorilor medicali este o criză emergentă cu care se confruntă marile ţări occidentale pe care virusul a pus acum stăpânire. Din Italia până în SUA, ţările raportează un deficit de materiale medicale de protecţie, cum ar fi măştile din spitale, în timp ce medicii şi asistentele nu pot face faţă numărului mare de pacienţi.

De asemenea, natura extrem de contagioasă a virusului înseamnă că acesta prezintă semne de transmitere în moduri neobişnuite, cum ar fi prin intermediul ochilor.

Etichete: medic,avertisment,wuhan

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.