Companiile poloneze de stat din sectorul energiei vor lansa o fabrică de autovehicule electrice care ar urma să coste aproximativ 4,5 miliarde de zloţi (1,03 miliarde de euro), relatează Warsaw Voice.
Cea mai mare parte a sumei va proveni de la companiile de energie, care sunt acţionari în cadrul proiectului ElectroMobbility Poland. Proiectul a fost lansat în octombrie 2016 de cele mai mari companii de energie ale ţării: PGE, Energa, Enea şi Tauron.
Principalul obiectiv al proiectului priveşte dezvoltarea unui autovehicul electric polonez, care ar urma să fie gata de comercializare până în 2022.
Guvernul polonez, care şi-a stabilit drept ţintă să aibă un milion de autovehicule electrice pe drumurile ţării până în 2025, este la rândul său implicat în proiect.
Proiectul a primit o investiţie iniţială de 10 milioane de zloţi, iar de la lansare cele patru companii de energie au investit în total 70 milioane de zloţi.
Având deja unităţi de producţie de autobuze electrice şi o importantă fabrică de baterii pentru autovehicule electrice, Polonia vrea să devină motorul electrificării transportului din Europa. „Suntem cu adevărat pionieri“, a declarat Marta Gajecka, şef al echipei de consultanţi pe energie ai preşedintelui polonez, în cadrul unui interviu acordat Energy Post.
Cu noua legislaţie adoptată în domeniul electromobilităţii, autorităţile locale sunt mandatate să joace un rol important în dezvoltarea acestui domeniu. În acest scop, sunt oferite subvenţii pentru construirea de infrastructură de încărcare pentru transportul public şi staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice utilizate de autorităţile locale.
Iar sectorul polonez îşi pune deja amprenta pe piaţa autobuzelor electrice, cu companii ca Solaris, Ursus şi Solbus.
Ambiţiile Poloniei din sector sunt susţinute şi de prezenţa mai multor companii străine producătoare de baterii pentru autovehicule electrice. Printre acestea se numără LG Chem, cu o unitate în Wroclaw, compania coreeană LS Cable & System, Umicore din Belgia.
În ianuarie acest an, Mercedes-Benz anunţa de asemenea că va construi o fabrică de baterii în Jawor.
În ceea ce priveşte reţeaua de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, guvernul polonez intenţionează să aibă 6.000 de astfel de puncte până la sfârşitul anului 2020.