Business Internaţional

Marile companii americane incep sa-si repatrieze banii tinuti in paradisurile fiscale

02.02.2005, 00:00 20



O amnistie fiscala acordata de catre Congresul american companiilor multinationale va aduce profituri de aproximativ 100 de miliarde de dolari (77 de miliarde de euro) in SUA, informeaza Financial Times. Specialistii considera ca fluxul monetar declansat de reducerile de taxe este destul de mare pentru a acorda un sprijin considerabil dolarului.



Legea taxelor pentru companiile mari, care a fost promulgata de catre Congresul american inainte alegerile prezidentiale din noiembrie 2004, a reprezentat o veste buna pentru corporatiile americane. Ceea ce a fost initial o incercare de a inlocui subventiile pentru exporturi, declarate ilegale de catre Organizatia Mondiala a Comertului, s-a transformat intr-o serie de scutiri de taxe, in valoare de 137 miliarde de dolari. Pe de alta parte, acest decret a atras atentia asupra taxelor foarte mici platite de catre marile corporatii.



Unul din grupurile de lobby care au sustinut aceasta lege a fost un grup format din companii farmaceutice, tehnologice si de productie, denumit Homeland investment Act Coalition. Acest grup a convins Congresul de necesitatea unei amnistii temporare pentrurepatrierea profiturilor acumulate offshore, argumentand taxele de 20-25 de procente descurajeaza companiile care vor sa investeasca in SUA.



Saptamana trecuta, patru companii farmaceutice, Johnson & Johnson, Eli Lilly, Schering-Plough si Bristol-Myers Squibb, au promis ca vor repatria 37,4 miliarde de dolari (28,8 miliarde de euro). Pfizer a declarat ca spera sa aduca inapoi circa 37,6 miliarde de dolari (28,9 miliarde de euro) tinuti offshore. Aceste fonduri reprezinta mai mult de jumatate din castigurile externe de 135 de miliarde de dolari (103,9 miliarde de euro) pe care oficialii estimau ca le vor recupera, cand au promulgat legea. Inainte ca aceasta scutire de taxe sa intre in vigoare, multe companii pretindeau ca profiturile sunt reinvestite permanent in strainatate, pentru finantarea sucursalelor si a planurilor de expansiune globala.



Companiile sunt nerabdatoare sa profite de aceasta masura care le permite sa foloseasca banii pastrati in paradisuri fiscale. Ele vor plati o taxa redusa de 5,25% catre guvernul american, pentru a aduce aceste fonduri in SUA, fata de o taxa normala de 20-25%. Se estimeaza ca mai mult de 700 de milioane de dolari (538,4 miliarde de euro) au fost adunati in conturi bancare si investitii offshore, in incercarea companiilor de a plati taxe mai mici. Analistii estimeaza ca jumatate din acesti bani vor fi repatriati in acest an.



Grupurile financiare JPMorgan si ABN Amro prognozeaza ca aprope o treime din fondurile de 300 de miliarde de dolari care vor fi repatriate trebuie convertite in dolari, din alte valute. "Schimbul a 100 de miliarde de dolari poate determina o apreciere cu pana la 5 procente a monedei americane", a declarat Greg Andersen, specialist monetar la ABN Amro. "In plus, acest flux va finanta a sasea parte din deficitul comercial al SUA, care va atinge probabil 600 de miliarde de dolari in 2005."



Singura piedica o reprezinta rata de 5,25% pe care companiile trebuie s-o plateasca, ceea ce inseamna 16 miliarde de dolari din suma de 300 de miliarde de dolari pe care acestea o vor aduce in tara. Taxa de 5,25% va reduce si profiturile trimestriale in multe sectoare. Cele patru companii farmaceutice care au prezentat rezultatele financiare saptamana trecuta si-au vazut castigurile diminuate cu 83 de procente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO