Business Internaţional

Marijuana - ca si cum ai merge sa bei o bere

06.07.2005, 18:02 164

Cele circa 700 de coffeeshop-uri (baruri sau magazine unde se vand produse care contin droguri de risc redus legale, de obicei, marijuana si hasis) din Olanda au avut o cifra de afaceri de 4 miliarde de euro in 2004, spun estimarile Departamentului de justitie olandez.

Desi pare o afacere foarte profitabila, numarul locatiilor de acest fel nu a mai crescut in ultimii ani, mai ales din cauza schimbarii legislatiei din domeniu, explica analistii.

Potrivit noilor reglementari, nu se poate deschide un nou coffeeshop daca nu a fost inchis un altul in aceeasi zona si nu mai este permisa existenta unor astfel de locatii in jurul scolilor.

Insa piata nu pare afectata de aceste schimbari. Afacerea nu se rezuma doar la vanzarea de stupefiante propriu-zise (de obicei tigari, care costa in jur de 5 euro bucata).

Fiind singurul stat din lume unde drogurile sunt comercializate in mod legal, Olanda castiga din asa-numitele articole turistice, care presupun tricouri, sepci, curele etc., toate inscriptionate cu vestita frunza de marijuana.

Si asta nu e tot. Exista coffeeshop-uri care sunt un brand in sine (cel mai mare si cunoscut din Olanda este Bulldog) si care comercializeaza orice produse care au o legatura cu marijuana, dar si cu sigla magazinului.

"Vindem cam doua kilograme de marijuana sau hasis in fiecare zi, vara", spune Ahmed, proprietarul unui coffeshop din sudul orasului Rotterdam. "In sudul sau in estul Olandei piata este inca in crestere, datorita celor care vin din Belgia, Franta sau Germania pentru a cumpara aceste produse".

E o afacere care asigura un trai bun, spune proprietarul magazinului, adaugand ca a inceput aceasta afacere deoarece nu necesita un nivel ridicat de pregatire profesionala, este un domeniu profitabil, iar majoritatea clientilor sunt amabili.

"Strainii cred despre consumatorii de astfel de produse ca sunt raufacatori sau drogati, dar nu e cazul. Sunt oameni normali, ca toti ceilalti, au joburi bune si vor, pur si simplu, sa se relaxeze. E ca si cum ai merge sa bei o bere", explica Ahmed.

O mare problema legata de vanzarea stupefiantelor de risc redus consta intr-o neconcordanta in legislatia olandeza, spun cei implicati in domeniu. Reglementarile din statul batav permit vanzarea drogurilor in locuri special amenajate, insa importul sau productia materiei prime este ilegala.

Si atunci, de unde vin produsele? "Majoritatea coffeeshop-urilor isi procura materia prima de la cei ce o cultiva acasa. Este ilegal, dar foarte profitabil. Proprietarii magazinelor sunt obligati sa foloseasca metoda aceasta deoarece importul este realizat, in general, de marii traficanti", a conchis Ahmed, afirmand ca persoanele care cultiva plante narcotizante acasa, pentru vanzarea catre magazine, sunt doar oameni normali care cauta sa castige niste bani intr-un mod facil.

Potrivit cifrelor oficiale, in Olanda exista 400 de locatii de unde se pot cumpara, in mod legal, toate cele necesare cultivarii de plante narcotizante, desi faptul propriu-zis de a face uz de ele este impotriva legii.

andreea.groenendijk@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO