Business Internaţional

Marea Britanie intra in grupul baietilor rai

12.12.2003, 00:00 13

Gordon Brown, ministrul englez de finante, a anuntat ca Marea Britanie va inregistra in acest an cel mai mare deficit public din ultima decada, pe masura ce incasarile bugetare nu au putut acoperi cresterea semnificativa a cheltuielilor. In 2004 Marea Britanie ar putea inregistra un deficit de 3,4% din PIB, procent ce ii indeparteaza economia de cea a zonei euro.
In cadrul unui raport ce incearca sa cuantifice evolutiile economice de anul viitor, Brown a apreciat ca guvernul va trebui sa imprumute anul acesta o suma estimata la 37,4 miliarde de lire sterline, cu 10 mld. mai mult decat se anticipase in luna aprilie.
Cu toate acestea, ministrul a afirmat ca deficitul Marii Britanii nu reprezinta o problema pentru economia tarii, si este normal, fiind dictat de conjunctura si ciclul economic. Mai mult, oficialul a estimat ca economia isi va accelera ritmul de crestere in perioada urmatoare. " Este normal si prudent ca - similar Statelor Unite, Japoniei, Frantei si Germaniei - sa imprumutam mai mult pentru a stimula economia, in special in aceasta etapa a ciclului economic."
Anul acesta deficitul va atinge 3,4% din Produsul Intern Brut al Marii Britanii, nivel care ar incalca normele impuse de Pactul de Stabilitate si Crestere, daca Regatul Unit ar face parte din zona euro. Acest Pact, creat pentru a asigura stabilitatea monedei euro, limiteaza deficitul public la 3% din PIB.
La acest capitol, insa, Statele Unite si Japonia inregistreaza deficite ce depasesc 5%.
La actuala valoare a deficitului britanic au contribuit si costul operatiunilor din Irak, estimate la aproape 6,3 miliarde de lire sterline.
Aceste dificultati bugetare indeparteaza tot mai mult Marea Britanie de moneda euro: " Acest nivel sporeste ingrijorarile potrivit carora, daca am face parte din zona euro, am avea de ales intre a investi in servicii publice si a ne acomoda cu o camasa de forta (pactul de stabilitate), care ar afecta puternic economia britanica", a spus Brown
Germania si Franta, cele mai mari economii din zona euro, s-au eschivat de la regulile bugetare si au contribuit, potrivit majoritatii analistilor, la moartea prematura a Pactului de Stabilitate. In acest context, Brown, intr-o scrisoare adresata comisarului monetar european, Pedor Solbes, a declarat: "Marea Britanie continua sa se ghideze dupa o interpetare prudenta a acestui pact."
Pe de alta parte, cancelarul Brown a redus tinta de inflatie urmarita de autoritatile monetare, de la 2,5% la 2%. De asemenea, oficialul s-a declarat multumit de progresul economic inregistrat in 2003, considerand ca Marea Britanie a avut una din cele mai bune performante de pe continent.
Pentru anul viitor, deficitul este prevazut a se mentine la aceiasi valoare, de 3,4% din PIB, in timp ce imprumuturile se vor limita la 31 de miliarde, cu 6,4 miliarde mai putin decat in 2003.
Conform estimarilor oficiale, Marea Britanie va avea in acet an o crestere economica de 2,1%, in timp ce anul viitor avansul se va ridica la 3,5%. Economistii considera insa ca aceste performante se vor materializa numai in masura in care economia mondiala se va dovedi mai dinamica.



Euro loveste in exporturile germane
Exporturile germane au scazut in octombrie cu 6,6%, cel mai mare declin din ultimul deceniu, semn ca intarirea monedei euro afecteaza cererea din exterior, vatamand in acelasi timp intreaga economie. In acest context, surplusul comercial al Germaniei s-a diminuat de la 14,3 miliarde de euro, in septembrie, la 13,2 mld. Deprecierea puternica a dolarului din ultimile zile face ca produsele germane sa fie mai scumpe in Statele Unite, una din cele mai mari piete aceste produse.
gabriel.taranu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO