Business Internaţional

Marea Britanie este dispusă să intre din nou în război cu Argentina pentru insulele Falkland - premier

 Marea Britanie este dispusă să intre din nou în război cu Argentina pentru insulele Falkland - premier

Autor: Radu Racu

07.01.2013, 12:51 2568

Marea Britanie este pregătită să intervină cu armata pentru a proteja Insulele Falkland, în cazul unei agresiuni argentiniene, a avertizat premierul David Cameron, citat de Daily Mail.

"Avem efective puternice mobilizate în regiune. Cu un buget de 35 de miliarde de lire sterline pentru armată suntem în continuare una dintre cele mai importante forţe mondiale", a spus Cameron într-un interviu acordat canalului BBC. Întrebat dacă Anglia va lupta pentru insulele Falkland, Cameron a replicat: "Bineînţeles că o vom face".

Preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a făcut presiuni repetate asupra Marii Britanii pentru cedarea insulelelor Falkland, despre care susţine că au fost confiscate ilegal în secolul 18 de imperiul Britanic. Disputele dintre cele două state datează de mai multe decenii, culminând cu un război în anul 1982, când Anglia se afla sub conducerea "Doamnei de Fier", Margaret Thatcher.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO