Business Internaţional

Majoritatea grecilor susţin ideea unui Guvern de uniune naţională şi moneda euro - sondaje

Majoritatea grecilor susţin ideea unui Guvern de uniune naţională şi moneda euro - sondaje

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

06.11.2011, 12:22 195

Majoritatea grecilor sunt favorabili unui Guvern de uniune naţională, propus de Executivul socialist opoziţiei de dreapta reticente, şi susţin în proporţie de 80 la sută menţinerea în zona euro, relevă trei sondaje publicate duminică de presa greacă, relatează AFP.

Potrivit unui sondaj al institutului Alco, publicat de săptămânalul Proto Thema, 52 la sută dintre respondenţi preferă un "Guvern de uniune naţională". Alţi 36 la sută optează mai degrabă pentru organizarea de alegeri imediat, soluţia preferată de dreapta pentru a scoate ţara din criza politică.

Deşi confirmă această tendinţă, un alt sondaj, al institutului Marc, publicat de Ethnos (socialist), relevă o diferenţă mai mică. Opţiunea pentru un Guvern de coaliţie este susţinută de 45 la sută dintre grecii intervievaţi, în timp ce 42 la sută vor alegeri. Însă zece procente se pronunţă pentru menţinerea unei echipe socialiste.

Cele două sondaje, realizate la începutul săptămânii pe eşantioane de câte o mie de persoane, confirmă "eurofilia" record a grecilor, în pofida sacrificiilor impuse de doi ani de către creditorii din zona euro. Sondajele relevă o susţinere masivă de 78 până la 81 la sută faţă de păstrarea monedei euro, faţă de o minoritate de 11 până la 13 la sută, care susţine revenirea la drahmă.

Deşi liderii lor poartă negocieri pentru a încerca să formeze un Guvern de coaliţie care să urmeze celui condus de Giorgios Papandreou, asupra căruia se fac presiuni să plece inclusiv în tabăra sa, dar şi în stradă, doar o minoritate din rândul grecilor au încredere că liderii lor vor scoate ţara din criză. Aproximativ 43 la sută dintre greci nu se regăsesc în niciun lider, potrivit Ethnos, iar 52 la sută nu au încredere în "nimeni", arată un al treilea sondaj, realizat de Pulse şi publicat de Eleftheros Typos (dreapta).

Aceste sondaje confirmă, totodată, un avans de aproximativ zece puncte al partidului Noua Democraţiie (ND, dreapta), condus de Samaras, asupra partidului Pasok (socialist, aflat la putere). Intenţiile de vot sunt de 30 la sută pentru ND şi de 20 la sută pentru Pasok. Dar aceste scoruri nu permit ND să dispună de o majoritate absolută în Parlament.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO