Business Internaţional

Lionel Barber, editor al Financial Times timp de 14 ani, despre Brexit: „Cred că am făcut o treabă bună scoţând la suprafaţă minciunile“

Lionel Barber, editor al Financial Times timp de 14 ani,...

Autor: Bogdan Cojocaru

20.11.2023, 00:06 289

În calitate de editor al Financial Times, Lionel Barber a avut acces la cei mai puternici oameni din afaceri şi din politică ai Marii Britanii şi ai lumii. Însă acest lucru nu l-a ajutat să anticipeze Brexitul. Este o critică pe care jurnalistul a acceptat-o într-un interviu cu revista Quartz în care i s-a spus că atunci când se întâlneşte cu cei care fac jocurile în politică, cu executivi de companii, nu se întâlneşte cu oamenii obişnuiţi care ar fi putut face diferenţa în votul pentru Brexit. Ar fi putut face FT ceva diferit în această privinţă? a fost întrebat.

„Cred că este o critică legitimă“, a răspuns Lionel Barber. „În privinţa Brexitului, sincer am fost prea metropolitani, prea cosmopoliţi. Mă învinuiesc foarte mult că nu am văzut ce urmează. Apărarea mea este că am presupus că britanicii vor face alegeri economice raţionale. Că nu ar opta literalmente pentru o situaţie în care, în expresia lui Tony Blair, îţi cumperi o casă pe care nu ai vizitat-o niciodată şi apoi îţi vinzi casa veche. Adică pur şi simplu nu am văzut asta venind. Unde cred că este o critică perfect legitimă este că nu ne-am dus suficient de adânc în afara Londrei. Exista un avertisment. Succesorul meu, Roula Khalaf, a avut ideea să avem corespondenţii străini în afara Londrei şi să raporteze de acolo. Şi toţi au spus că vom ieşi. Dar tot nu am separat semnalul de zgomot.“

Aţi fi putut face mai mult, ca un ziar care a înţeles cu adevărat aceste probleme, pentru a le explica? a venit următoarea întrebare. Pentru că a existat atât de multă dezinformare din partea campaniei pro-Brexit. Aţi fi putut face diferenţa?

„Nu. Sincer, cred că am făcut o treabă foarte bună în dezvăluirea minciunilor. Noţiunea ridicolă că Turcia va adera la UE până în 2020, ideea că acordurile de liber schimb vor fi semnate peste noapte. Ideea că o nouă relaţie s-ar stabili uşor cu UE. Toate astea, sincer, sunt prostii. Le-am expus pe toate“, a explicat jurnalistul. „Dar dacă ar fi făcut o diferenţă, venind de la FT, pentru publicul care avea nevoie să o audă? Nu. Trebuie întotdeauna să fii atent la măsurarea influenţei. Dacă avem influenţă, este cu factorii de decizie: băncile centrale, guvernatorii, ministerele de finanţe. Cred că cu oamenii obişnuiţi, mai puţin.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO