Business Internaţional

La criza de energie din Texas a contribuit o eroare de preţ

Operatorul reţelei electrice din Texas Electric Reliability Council of Texas (ERCOT) a comis o eroare de evaluare a preţului de 16 miliarde de dolari în săptămâna valului de zăpadă şi îngheţ care a dus la întreruperi de energie electrică în tot statul, a constatat o organizaţie indepedentă care monitorizează piaţa de energie a statului american. ERCOT a menţinut preţurile de piaţă ale energiei prea sus timp de mai mult de o zi după ce penele de curent extinse au încetat târziu în ziua de 17 februarie, se arată într-o analiză a Potomac Economics.

În mod separat, agenţia de rating Moody’s Investors Service a retrogradat ERCOT cu o treaptă, de la A1 la Aa3, şi a revizuit perspectivele de credit ale operatorului de reţea la „negative“. Consiliul de administraţie al ERCOT l-a destituit pe directorul executiv Bill Magness în condiţiile în care penele de curent i-au lăsat pe texani fără căldură, curent şi apă timp de mai multe zile. Mulţi dintre directorii ERCOT au demisionat în ultimele zile.

 

Etichete: energie,texas,eroare,pret

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.