Caută doar în titlu
Business Internaţional

JPMorgan, cea mai mare bancă din Statele Unite, anunţă: Valoarea intrinsecă a Bitcoin-ului va creşte în următoarele luni, iar aurul poate înregistra scăderi, pe măsură ce investitorii se reorientează spre criptomonede

Investitorii care pariază pe Bitcoin ar putea pune presiune pe valoarea aurului în următorii ani, conform unui grup de strategi din cadrul JPMorgan, scrie Business Insider.

Ei au declarat că preţul pe termen scurt al Bitcoin-ului ar putea întâmpina provocări, în timp ce aurul pare în prezent o variantă mai sigură. Totuşi, strategii cred că ritmul de creştere se va schimba în direcţia criptomonedei de-a lungul anului viitor.

„Adoptarea bitcoin-ului de către investitorii instituţionali abia a început. Dacă acest trend se adevereşte, preţul aurului ar putea suferi în următorii ani”, spune JPMorgan.

Strategii cele mai mari bănci din SUA sunt de părere că, prin comparaţie cu valoarea de piaţă actuală a criptomonedei (circa 18.000 de dolari), valoarea intrinsecă ar fi cuprinsă de fapt între 11.000 şi 12.000 de dolari.

Recent, cea mai mare companie de crypto-administrare din lume – Grayscale Investments – a declarat că bitcoin-ul a trecut de statutul de moft, iar „faptul că nu poate fi folosit pentru a cumpăra o ceaşcă de cafea nu mai reprezintă un argument rezonabil”.

„Cred că investitorii au început să înţeleagă faptul că bitcoin-ul este o formă digitală a banilor care se potriveşte mult mai bine lumii în care trăim şi reprezintă următorul pas în evoluţia banilor”, spune Michael Sonnenshein, directorul Grayscale.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.