Mulţi s-au temut că naţionalista Giorgia Meloni, din toamnă premierul Italiei, va fi o Trump a Europei sau o barieră în calea deciziilor UE.
În schimb, cu manevre pe care lumea capitalismului pur le-ar considera radicale variind de la supraimpozitarea profiturilor băncilor la plafonarea preţurilor călătoriilor aeriene interne, prima femeie care ajunge la conducerea executivului italian a ales să ia la ţintă sectorul corporate local. Pentru Giorgia Meloni, exercitarea puterii înseamnă influenţă mai mare asupra marilor companii, scrie Bloomberg.
Activismul premierului în afacerile corporative din a treia economie ca mărime a UE devine trăsătura care o caracterizează, versiunea ei de capitalism cristalizându-se ca una în care rolul guvernului este foarte direct.
De la convocarea şefilor companiilor de stat pentru a discuta despre ieşirea managerilor de mijloc, aşa cum a făcut recent cu operatorul de reţea Terna, până la implicarea în vânzarea reţelei operatorului de telefonie Telecom Italia şi încercarea de a transfera în cuferele statului mai mult din profiturile băncilor, Meloni acţionează mai în forţă decât a făcut-o vreodată vreun premier italian în ultimele decenii.
La aproape un an de la câştigarea alegerilor cu jurământul de a evita să-i irite pe investitori, promisiunea a fost acum perfecţionată: coaliţia menţine prudenţa fiscală care-i face pe creditorii statului fericiţi, însă nu-i menajează pe acţionari.
„Numai timpul va spune dacă va continua cu aceste politici dirigiste“, spune Rosamaria Bitetti, economist şi lector la Universitatea Luiss din Roma. „Schimbarea ridică întrebări dacă aceasta este o simplă diversiune de vară sau este o reflectare a adevăratelor intenţii ale guvernului ei intervenţionist“.
Decizia lui Meloni de a prelua un pachet de 20% din Telecom Italia ca parte a ofertei fondului de investiţii KKR pentru compania telecom fanion a Italiei este o declaraţie clară de intenţie. Dar semnele au fost la vedere tot timpul.
Premierul în vârstă de 46 de ani este un politician de dreapta ale cărui rădăcini sunt înfipte într-o tradiţie a controlui statului în economie şi, de la preluarea puterii, a căutat să remodeleze Italia corporativă.
Premierul şi colegii ei au schimbat şefii mai multor companii de stat, inclusiv la gigantul energetic Enel, şi au numit şi un nou guvernator al Băncii Italiei.
Strategia s-a bazat şi pe şansă, deoarece mai multe mandate expirau, dar mesajul economic al guvernului Meloni care se desprinde este din ce în ce mai mult unul în care Italia este deschisă pentru afaceri, dar cu politicieni la cârmă.
Apoi, se simte prezenţa tot mai mare a vicepremierului ei populist şi lider al Partidului Ligii, Matteo Salvini.
De la moartea fostului premier Silvio Berlusconi, care a condus unul dintre principalele partide ale coaliţiei, guvernul este din ce în ce mai mult un act dublu între Meloni şi Salvini, care o obligă pe aceasta la satisfacerea bazei populiste.
Neîncrederea ei în lumea corporativă şi nevoia de a lucra cu liderul Ligii au fost, de asemenea, evidente în decizia de a aplica o taxă de 40% asupra profiturilor suplimentare ale băncilor italiene. Salvini a prezentat impozitul într-o conferinţă de presă de la care Meloni a lipsit, iar rezultatul a fost un plonjon al acţiunilor băncilor. Un mesaj clar transmis prin această taxă, care permite guvernului să reumple cuferele statului pentru a plăti promisiunile electorale făcute alegătorilor, cum ar fi reducerile de taxe pentru familii, este că, dacă există ceva de plătit, companiile ar putea suporta factura.
Un alt semn grăitor al abordării Meloni este un decret adoptat împreună cu taxa excepţională care permite statului să blocheze transferurile de tehnologie către ţările din afara Uniunii Europene în sectoare strategice precum AI, semiconductori, aerospaţial şi energie.
În timp ce măsura este în mare măsură îndreptată către China şi ţine de preocupările legate de căderea tehnologiei de vârf în mâini greşite, este genul de instrument pe care un guvern intervenţionist l-ar putea folosi pe scară largă chiar şi împotriva aliaţilor precum SUA sau Marea Britanie.
Chiar şi o altă decizie ce va fi luată în această săptămână de a permite numirea unui comisar extraordinar care să supravegheze şi să asiste investiţiile străine ce depăşesc un miliard de euro deschide uşa politicienilor care controlează procesul.
