Inovaţia, la baza puterii dolarului american?

Dolarul american îşi întăreşte dramatic supremaţia asupra lumii. Pe termen scurt, o depreciere a monedei este plauzibilă în condiţiile în care guvernele Europei absorb ameninţa­rea financiară la adresa economiilor lor venită din partea scumpirii puter­nice a energiei, iar băncile centrale ale lumii se grăbesc să prindă banca centrală americană (Fed) din urmă în privinţa dobânzilor.

Însă perioadele lungi de apre­ciere sau depreciere din trecut nu au coincis în mod evident cu ciclurile economice sau de politică monetară. Altceva s-a întâmplat, iar în încer­carea de a prezice sfârşitul acestui megaciclu al dolarului, acest ceva trebuie luat în considerare, scrie The Wall Street Journal.

Marvin Barth, fost economist în cadrul trezoreriei americane, crede că totul are legătură cu inovaţia. A­cesta conduce acum o firmă indepen­dentă de cercetare, Thematic Markets, iar teza de bază a acestuia este că poziţia dominantă a SUA în cercetarea academică şi legăturile strânse dintre universităţi şi compa­nii, au conferit ţării un avans în in­formatizarea din anii ’70 şi începutul anilor ’80, în domeniul internetului în anii ’90 şi în aplicaţiile mai noi şi in­teligenţa artificială mai recent.

Fiecare inovaţie a generat un val de investiţii pentru a se profita de ea. Aceasta a îmbuntăţit profitabilitatea şi a atras capital străin, împingând do­larul în sus. Invenţiile nu rămân multă vreme într-o ţară, însă în fie­care caz avansul Americii a conferit acesteia un avantaj de câţiva ani înainte ca investiţiile din alte părţi să pară la fel de profitabile.

Până atunci, câştigurile generate au pătruns în societate şi au finanţat un boom al consumului care s-a transformat într-unul rezidenţial. Pentru finanţarea construcţiilor de locuinţe, SUA au absorbit capital chiar şi după pierderea avantajului competitiv, astfel că dolarul a trebuit să scadă pentru a deveni atractiv.

Povestea este una frumoasă şi ajută la explicarea modului în care tendinţele de durată de apreciere a monedei americane pot continua chiar şi în timpul întreruperilor tem­porare ale recesiunilor.

Barth crede că actuala tendinţă de apreciere a dolarului, deja una de durată, ar putea continua, pentru că ceva interesant s-a întâmplat cu chel­tuielile de capital. Investiţiile fixe pri­vate din SUA, excluzând sectorul rezidenţial, s-au stabilizat la o cotă destul de ridicată din PIB, evitând ciclul boom-bust al ciclurilor anteri­oare ale dolarului.

În pofida plângerilor frecvente că sectorul privat nu investeşte sufi­cient, media pe 10 ani este acum cea mai ridicată de când Ronald Reagan şi-a încheiat mandatul. Cheltuielile pe cercetare şi dezvoltare se situează de asemenea la maxime istorice ca procent din PIB.

Un alt factor care ar putea pre­lun­gi actualul ciclu este deglobalizarea.

Chiar şi investitorii care nu cred în povestea cu inovaţia nu pot nega că SUA s-au descurcat mult mai bine decât restul lumii dezvoltare în a-şi reclădi economia de la criza financiară. Acum, acestea au şi avantajul de a fi o putere în sectorul energiei.

Pe termen scurt, obişnuitele aspect legate de dobânzi şi temerile privind recesiunea vor împinge dolarul în sus şi-n jos. Dar dacă SUA îşi vor menţine vitalitatea economică faţă de restul lumii, dolarul ar putea rămâne puternic multă vreme de-acum încolo.