Business Internaţional

În Germania, scandalurile scot la lumină influenţa pe care companiile o au asupra politicienilor şi deciziilor lor. Dieselgate le întrece pe toate

Curtea Europeană de Justiţie a stabilit, respingând un apel introdus de Volks­wagen, că producătorul auto german se face vinovat de înşelăciune în testele de poluare pentru maşinile sale prin instalarea unor „dispozitive de manipulare“. Decizia dă noi dimensiuni scandalului Dieselgate în care s-a afundat VW, companie susţinută şi pentru care au făcut lobby numeroşi politicieni, unii cu funcţii foarte înalte precum un preşedinte al Germaniei, un cancelar şi un vicecancelar.

În toama trecută, parlamentul german a lansat o anchetă de amploare privind frauda de aproape două miliarde de euro care a adus la faliment uriaşul procesator de plăţi şi furnizor de servicii financiare Wirecard pentru a afla de ce autorităţile germane nu au reuşit să detecteze neregulile. Un punct de interes este legătuta dintre companie şi foşti şi actuali poli­ti-cieni care au făcut lobby pentru ea. Un politician cu astfel de legături este un fost ministru al apărării, Karl-Theodor Zu Guttenberg, care s-a apărat spunând că Wirecard a înşelat pe toată lumea.

Zilele acestea, dezbaterile privind activităţile de lobby au fost încinse de revelaţiile că o foarte tânără stea politică din partidul cancelarului Angela Merkel care a făcut lobby pentru un start-up american s-ar putea să se fi ales cu foloase materiale în urma acestei activităţi. Politicianul se numeşte Philipp Amthor şi are 27 de ani.

De altfel, scena politică germană este zguduită periodic de scandaluri cu politicieni sau foşti demnitari care-şi folosesc influenţa în folosul unor companii. Unul dintre numele cu greutate date ade­sea ca exemplu este  Gerhard Schröder, fost can­celar care a trecut prin boardul Volkswagen pentru a ajunge în poziţii înalte la companiile ruse Gazprom şi Rosneft. Gazprom contruieşte în prezent alături de companii germane un gazoduct care aduce gaze naturale direct din Rusia în Germania. Proiectul este protejat de guvernul de la Berlin şi i se opun puternic SUA şi ţări precum Polonia şi Ucraina.

În cazul zu Guttenberg, acum preşedinte al firmei de consiliere Spitzberg, şi Wirecard, parlamentarii germani sunt interesaţi în principal de o întâlnire dintre acesta şi cancelarul Merkel din septembrie anul trecut, scrie Financial Times. Fostul ministru a amintit atunci de Wirecard, spunând că Spitzberg o consiliază în privinţa achiziţiei unei companii de plăţi din China, Allscore Financial.

Pentru încheierea afacerii era nevoie de aprobări din partea instituţiei de reglementare din Germania şi a băncii centrale chineze, iar zu Guttenberg i-a cerut lui Merkel ajutor. Wirecard, ale cărei acţiuni făceau până nu demult parte din indicele DAX, a recunoscut în iunie că îi lipsesc din conturi 1,9 miliarde de euro în cash. Într-o săptămână, afacerea s-a prăbuşit lăsând lumea înmărmurită şi multe semne de întrebare.

Nereguli la companie au fost semnalate de mult de Financial Times, dar presa şi instituţiile de control din Germania tindeau să ia partea companiei germane. Între timp s-a descoperit că întregul model de afaceri al acesteia se baza pe fraudă. Zu Guttenberg le-a spus parlamentarilor că a fost luat „complet prin surprindere“ de prăbuşirea Wirecard. În cazul Philipp Amthor, revista germană Der Spiegel a scris în vara trecută că politicianul a fost membru în boardul director al start-up-ului american de inteligenţă artificială Augustus Intelligence şi că a efectuat trei călătorii în legătură cu AI, la New York, în Costa Rica şi la St Moritz, în Elveţia.

Un organism de anchetă al parlamentului a lansat o investigaţie pentru a afla cine a plătit pentru excursii. De asemenea, tânărul politician a primit 2.817 de opţiuni de acţiuni de la AI pe care nu le-a raportat ca venit suplimentar, ceea ce nu contravine legii germane.

Obligativitatea apare doar dacă opţiunile sunt vândute pentru profit.

Nici poziţia din structura de conducere a AI nu este ilegală atât timp cât aceasta nu impiedică desfăşurarea activităţii de parlamentar. Însă parlamentarilor li se interzice să-şi folosească mandatul politic pentru folosul financiar personal, iar Der Spiegel arată că Amthor a trimis scrisori către Ministerul Economiei cerând „sprijin politic“ pentru start-up-ul american.

Cazul a fost de natură să înrăutăţească percepţia publicului despre politicul german, notează Deutsche Welle. Însă scandalul Amthor este unul mărut în comparaţie cu Dieselgate şi legăturile dintre politic şi industria auto pe care acesta le-a adus în discuţie. Merkel a aflat încă de la începutul carierei sale politice că atacarea intereselor constructorilor auto este riscantă, scrie Reuters. Era în primăvara anului 1995 când noul ministru al mediului încerca să-şi convingă guvernul să sprijine un nou set de reguli antipoluare care includeau limite de viteză şi restricţii de circulaţie vara. Însă Matthias Wissmann, ministrul transporturilor şi politician cu legături puternice cu industria auto, a jurat să se împotrivească oricărei încercări de a limita viteza pe Autobahn. Planul lui Merkel a fost spulberat.

Între timp, Merkel a ajuns la al patrulea mandat de cancelar, iar Wissmann...la şefia Verband der Automobilindustrie (VDA), cel mai puternic grup de lobby pentru industria auto. Wissmann a plecat de acolo în 2018, iar organizaţia se pare că i-a abordat pentru a-l înlocui pe Günther Oettinger, fost comisar european şi susţinător activ al industriei, şi pe Sigmar Gabriel, fost ministru de externe şi vicecancelar. Ambii au refuzat.

La conducerea VDA a ajuns Hildegard Mueller, fost politician conservator şi lobbyist pentru companiile de utilităţi. În calitate de cancelar, în vara şi toamna anului 2013 Merkel a făcut cu succes presiuni asupra Comisiei Europene pentru retragerea unui acord despre reducerea emisiilor de CO2. Predecesorul ei, Gerhard Schröder, este pe o listă lungă de politicieni care au avut poziţii în boardul VW, a cărui structură unică oferă landului Saxonia de Jos 20% din acţiunile companiei şi rezervă un loc în board pentru guvernatorul landului, poziţie pe care Schröder a deţinut-o înainte să devină cancelar în 1998, potrivit The New York Times. Sigmar Gabriel i-a urmat lui Schröder la conducerea Saxoniei de Jos. După aceea, Christian Wulff, alegerea lui Merkel pentru funcţia de preşedinte al Germaniei, a stat în board-ul VW. Michael Jansen, un personaj care a condus biroul lui Merkel de la Partidul Creştin Democrat timp de patru ani, a devenit în 2015 principalul reprezentant la Berlin al VW.

Conexiunile dintre politicienii şi industria auto nu se limitează la VW. Eckart von Klaeden, oficial de top în cancelaria lui Merkel, a devenit lobbyistul principal al Daimler la Berlin în 2013. El i-a urmat lui Martin Jäger, purtător de cuvânt al fostului ministru de finanţe Wolfgang Schäuble. Thomas Steg, tot purtător de cuvânt, dar pentru Schröder şi Merkel, a fost numit lobbyist principal pentru VW în 2011. „Este vorba de lăcomie, pentru faimă, pentru recunoaştere“, spunea Schäuble în urmă cu câţiva ani despre scandalul Diesegate, izbucnit în 2015.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.