Business Internaţional

Harta globală a semiconductorilor va fi redesenată în 2024

Harta globală a semiconductorilor va fi redesenată în...

Autor: Bogdan Cojocaru

22.01.2024, 00:06 3450

Geopolitica, şi mai ales războ­iul tehnologic dintre SUA şi China, determină multe ţări să aleagă locaţii în străinătate pentru producătorii lor de cipuri.

Anul 2024 abia a început şi pro­blema semiconductorilor revine în centrul intereselor economice şi geo­politice. Sâmbătă, 13 ianuarie, alegă­torii din Taiwan au readus Partidul Democrat Progresist, urât de Beijing, la preşedinţie, fără a-i oferi totuşi o majoritate în Parlament.

Alegerile au fost observate cu atenţie de comunitatea internaţio­nală deoarece insula, revendicată de China, a devenit o componentă ma­joră a economiei internaţionale. Taiwanul produce prin compania TSMC mai mult de 60% din semi­conductorii lumii.

Anul trecut, TSMC a anunţat că va construi o fabrică de cipuri de aproa­pe patru miliarde de euro în Germania, unde investeşte în pro­duc­ţie şi gigantul american Intel. Acesta îşi face o fabrică uriaşă şi în Polonia.

Alegerile americane din 5 no­iem­brie vor fi şi ele importante în această problemă, chiar dacă între Joe Biden şi Donald Trump, favoriţii în cursa pentru Casa Albă, subiectul semiconductorilor pare să fie unul de consens.

Politica lansată de republican, aflat la putere din 2017 până în 2021, de a încetini progresul tehnologic al Chinei a fost continuată de demo­crat, care a întărit şi mai mult sancţiunile, în decembrie 2023, prin blocarea exportului către Beijing de echipamente de ultimă generaţie pentru fabricarea cipurilor produse de compania olandeză ASML.

Niciodată subiectul semicon­duc­torilor nu a apărut atât de politic cum a fost la vizita, în decembrie 2023, în Olanda a preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol, care a venit însoţit de executivii campionilor săi naţio­nali din industria microcipurilor Samsung şi SK Hynix.

Aceasta a urmărit în esenţă „întă­rirea semnificativă a cooperării în domeniul semiconductorilor“ între cele două ţări, în cuvintele preşe­dintelui Yoon, iar vizita a rezultat într-un acord între Samsung şi ASML pentru deschiderea unui cen­tru comun de cercetare şi dezvoltare la Seul, la un cost de 700 de milioane de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO