Business Internaţional

Guvernul sud-coreean pregateste vanzarea unei foste divizii Daewoo

27.08.2003, 00:00 14



Guvernul sud-coreean intentioneaza sa vanda pachetul majoritar de 35% pe care il detine la producatorul de echipamente de constructii si masini grele Daewoo Heavy Industries & Machinery (DHI), valoarea tranzactiei fiind estimata la un miliard de dolari, informeaza Financial Times.



Operatiunea reprezinta o noua etapa in cadrul proiectului de reorganizare corporatista din Coreea de Sud, care a inceput in urma crizei financiare nationale din 1997.



DHI s-a scindat de compania-mama Daewoo Group in 1999, dupa ce corporatia a intrat in procedura de faliment pe fondul unor datorii uriase de 80 de miliarde de dolari.



Kamco, agentia nationala pentru administrarea activelor, aflata sub control guvernamental, a depus eforturi considerabile pentru a inlatura problemele provocate de falimentul Daewoo.



Acest organism preia datoriile companiilor sud-coreene aflate in dificultate si acorda sprijin in timpul programelor de restructurare. In cazul Daewoo, Kamco a contribuit la operatiunile de divizare in mai multe companii independente.



Producatorul auto Daewoo Motor, cea mai importanta societate din cadrul corporatiei sud-coreene, a fost preluata, anul trecut, de producatorul american General Motors. In acelasi timp, santierul naval Daewoo Shipbuilding a reusit sa se dezvolte pe cont propriu.



Desi valoarea tranzactiei nu a fost stabilita, surse bancare considera ca pretul poate ajunge la un miliard de dolari, in conditiile in care vanzarile DHI au ajuns, in prima jumatate a anului, la peste 854 milioane de dolari.



In ultimele 12 luni, actiunile DHI si-au dublat valoarea, reflectand rezultatele pozitive anuntate de producator. Acesta a reusit sa isi reduca datoriile si sa stimuleze cererea pe piata din China.



In prima jumatate a anului, profitul net s-a dublat la 87,03 milioane de dolari, comparativ cu cel de 42 de milioane de dolari, consemnat in intervalul similar de anul trecut. Cifra de afaceri a avansat cu 24%, comparativ cu nivelul din 2002, de 757 de milioane de dolari.



Surse apropiate negocierilor au precizat ca divizia DHI din industria de aparare, specializata in productia de autovehicule blindate, ar putea fi vanduta in mod separat unui cumparator sud-coreean sau ar putea ramane sub control guvernamental.



DHI mai produce vehicule industriale, utilaje mecanice, sisteme automate necesare operatiunilor de fabricare si motoare diesel.



Oficialii Kamco au angajat Credit Suisse First Boston (CSFB) pentru a demara procedurile necesare vanzarii pachetului majoritar de actiuni.



"Am cerut CSFB sa realizeze un studiu de fezabilitate, grupul urmand sa ne ofere consultanta in timpul negocierilor", a declarat un reprezentant al Kamco.



El a avertizat ca momentul finalizarii tranzactiei nu este iminent, o eventuala decizie urmand sa fie luata in urmatoarele trei-patru luni.



Surse apropiate discutiilor au apreciat ca pachetul de actiuni va fi preluat fie de o companie rivala DHI, fie de un fond de investitii private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO